Cernăuţeanu

 

Scurt cuvânt introductiv

Neamul Cernăuţeanu a făcut parte din diverse categorii sociale: boieri, răzeşi, şleahtici etc. Însă cei mai numeroşi Cernăuţeni se înscriu în tagma feţelor bisericeşti. Din aceste considerente, găsim de cuviinţă să aducem în atenţia cititorului şi o scurtă istorie (după autori consacraţi) a bisericii ortodoxe române.

 

Scurtă istorie a bisericii ortodoxe române

O prezentare a vieţii preoţilor români până la sfârşitul secolului al XVI-lea, conform lui M. Păcuraru, este greu de făcut din lipsa unor informaţii precise în acest domeniu. În orice caz, ceea ce putem susţine cu certitudine, scrie în continuare autorul nominalizat, este faptul că preoţia este veche şl neîntreruptă în biserica românească, de la începuturile răspândirii învăţăturii creştine şi până astăzi.
În secolul al XVI-lea, întâlnim primele menţiuni despre preoţii munteni şi moldoveni. În Moldova, numeroase acte aduc ştirea că preoţii din satele mănăstireşti erau scoşi de sub autoritatea ierarhului locului şi puşi sub acea a egumenului mănăstirii respective.
Numărul preoţilor şi al diaconilor trebuie să fi fost destul de ridicat. În ce priveşte starea lor materială, ea a fost destul de grea, feţele bisericeşti fiind nevoite să muncească la câmp, alături de păstoriţii lor, cum se va întâmpla secole în şir. Toţi se bucurau de ofrande din partea credincioşilor pentru slujbele săvârşite. Viaţa preoţimii române de altădată a avut urmări favorabile şi asupra vieţii duhovniceşti a poporului, căci slujitorii Bisericii au însoţit poporul român în întreaga sa istorie de la începuturi, când elementul dac s-a contopit cu cel roman, şi până în zilele noastre.
Credincioşii participau în fiecare zi de duminică şi sărbătoare la sfintele slujbe din biserica lor, săvârşite de preoţii din neamul şi satul lor, recomandaţi de ei înşişi pentru hirotonie, preotul era ajutat la slujbe – ca şi azi – de unul sau mai mulţi cântăreţi. În unele localităţi, cântăreţul, până la începutul secolului al XIX-lea, era şi dascăl al copiilor din sat (în Ţara Românească şi Moldova este cunoscut până azi sub numele de dascăl, provenit din grecescul […] = didascalos, iar în Transilvania cu numele slav „diac” sau cu latinescul „CANTOR”).
Pentru îngrijirea bisericii şi ajutor preotului în altar, fiecare biserică avea un „paraclisier”, numit în limbajul popular „ţârcovnic” (Ţara Românească şi Moldova) sau „pălimar” (Bucovina), „crâsnic” sau „făt” (Transilvania). După Liturghie, în biserică sau în curtea bisericii, în care se afla cimitirul cu osemintele părinţilor, moşilor şi strămoşilor, preotul şi ceilalţi bărbaţi discutau felurite probleme din viaţa satului şi a parohiei, se aplanau unele neînţelegeri ivite între enoriaşi.
Preoţii mai în vârstă, care se bucurau de mai mult prestigiu în faţa credincioşilor, primeau din partea ierarhului locului „darul duhovniciei”, adică dreptul de a-i spovedi pe credincioşi. Preoţii nu purtau haine preoţeşti speciale (e vorba de sec. al XVII-lea – A. F.), ci se îmbrăcau ca şi ceilalţi ţărani, de care se deosebeau doar prin barbă şi plete.
Nivelul lor de pregătire era destul de scăzut. Cunoştinţele li se reduceau la cântări bisericeşti, rânduiala slujbelor, catehism. Din pricina necunoaşterii temeinice a limbii slavone, în care erau nevoiţi să slujească, potrivit tradiţiei, s-a început, în acest secol (al XVII-lea – A. F.) ampla acţiune de traducere în româneşte a tipicului, apoi a citirilor biblice şi, în sfârşit, a slujbelor. Pregătirea se dobândea, de regulă, în familie, când preoţia „se moştenea” din tată în fiu.
În Ţara Românească şi în Moldova, toţi preoţii şi diaconii plăteau anumite dări pentru slujba lor, deşi de multe ori erau scutiţi de ele de către domnii ţării. În afara dărilor către domnie, preoţii plăteau anumite taxe şi către chiriarhul locului. Fiecare preot primea de la credincioşi ofrande pentru slujbele săvârşite fie în bani, fie în natură (zile de clacă, cereale, casă parohială etc.).
Abaterile clerului, de orice natură ar fi fost ele, erau judecate de protopop sau de chiriarhul locului şi nu de dregătorii domneşti. Stareţii şi vlădicii erau judecaţi însă de domni. În secolul al XVIII-lea, în Ţara Românească şi în Moldova, numărul slujitorilor altarului a continuat să fie foarte ridicat, fiecare biserică având mai mulţi preoţi şi diaconi. Ca şi în trecut, ei duceau un trai asemănător cu al credincioşilor pe care îi păstoreau. Cei mai mulţi se îmbrăcau în haine ţărăneşti obişnuite, dar purtau plete şi barbă. Acum însă preoţii de mir încep să poarte rasă, obicei preluat de la greci. Spre sfârşitul secolului, au fost obligaţi să poarte potcap. De regulă, proprietarii satului ofereau preoţilor câte un lot de pământ pentru a le asigura traiul. Nivelul cultural era acum mai ridicat decât în secolele anterioare¹.
În „Formele de înştiinţare”, conform lui N. Popovschi, pregătirea preoţilor basarabeni pentru slujba lor se precizează de obicei astfel: „învăţat slova moldoveneşte” ori: „şi ruseşte”, „de mijloc bun cap”, „bun la cetire şi cântare de mijloc”; în câteva cazuri: „bun şi iară bun”; mult mai des: „la învăţătură prost”, „prost la cetire”, „ceteşte şi cântă moldoveneşte prost”, „prost detot la toate” etc. E de relevat că unii clerici erau „buni la cetire şi cântare greceşte”. Unii preoţi au învăţat „acasă”, alţii „la şcoli prin sate”, care funcţionau pe lângă biserici.
După cum ne arată arhivele, scrie în continuare N. Popovschi, în momentul unirii (anexării – A. F. ) Basarabiei cu / la Rusia, în Basarabia erau 775 de biserici parohiale. Starea acestor lăcaşe era foarte jalnică. Mai întâi în ce priveşte clădirile, din numărul total abia 40 erau de piatră şi una de cărămidă, restul însă – de lemn. Dintre acestea din urmă, unele biserici erau „de lemn îngrămădite cu nuiele”, altele – „de bârne”. Despre unele biserici se zice că erau „curate şi unse cu lut şi pe dinăuntru şi dinafară” sau „lipite şi văruite”. Toate bisericile erau acoperite cu „şindrilă”, cu „stuh”, unele cu „răsloţi” (răzlogi) sau cu rogoz; multe cu paie. Starea generală a clădirilor nu era la fel: pe când unele erau „tari”, „durate” (trainice), multe se prezentau „proaste”, „slabe”, „vechi”, „proaste cu toate” (…). Nu se afla în mai bună stare nici interiorul bisericilor.
Starea intelectuală şi morală a preoţimii suferea, treptat, prefaceri. Astfel, în 1859, în întreaga Basarabie, erau abia 162 de preoţi cu studii de seminar, restul, însă fiind fără studii. În 1882, nouă persoane aveau studii superioare; 521 erau cu studii seminariale; 126 erau absolvenţi ai seminariilor de la Huşi şi Ismail şi 128 – preoţi fără nici un fel de studii sau ieşiţi din diferite clase de seminar, sau din şcoalele spirituale, sau din scoale particulare (…).
În 1882, în Basarabia erau 1.016 biserici (616 de piatră şi 400 de lemn). S-au construit: 11 biserici de piatră şi 3 de lemn (…). Pentru interese intelectuale şi de serviciu, pe lângă unele biserici, la îndemâna preoţilor, erau biblioteci: în anii 1901-1903 numărul lor ajunsese la 196. Erau şi 10 biblioteci judeţene².

 

Prima atestare documentară a neamului Cernăuţeanu

Acestea fiind spuse, să începem cu … începutul, adică cu prima atestare documentară a neamului Cernauţanu (cunoscută în stadiul actual al investigaţiilor). Aşadar, este vorba de Ieremia Cernăuţeanul care a deţinut pe timpul domniei lui Ioan Vodă cel Viteaz (1572-1574) diverse dregătorii: postelnic, hatman, portar de Suceava, pârcălab de Hotin, staroste de Cernăuţi. A făcut parte şi din sfatul domnesc. Ieremia Cernăuţeanul era fiul logofătului Matiaş. De aceea, era numit şi Ieremia Matieşescu. Tatăl său, Matiaş logofătul, avea proprietăţi prin apropierea oraşului Cernăuţi.
În literatura istorică, pornind de la două izvoare istorice publicate în 1576 şi 1578, o lungă perioadă de timp s-a vehiculat ideea precum că în timpul bătăliei de la Cahul (iunie 1574) Ieremia Cernăuţeanul l-ar fi trădat pe domnul Ioan Vodă cel Viteaz. Nu este adevărat acest lucru, spune destul de răspicat şi argumentat (în 1976) istoricul ieşean Constantin Cihodaru: „Ieremia, portarul de Suceava al lui Ioan Vodă a îndeplinit în timpul campaniei din vara anului 1574 importante misiuni, dar nu şi-a trădat domnul”.³
Deci, tatăl lui Ieremia Cernăuţeanul, după cum arătăm mai sus, a deţinut proprietăţi în preajma oraşului Cernăuţi. În aşa fel, dacă a venit vorba de zona în care Cernăuţenii aveau moşii, se cere subliniat faptul că, iniţial, acest neam a locuit în partea de nord a Principatului Moldova (ţin. Suceava, Cernăuţi şi Hotin). De aici, ei s-au răspândit, după 1812, în întreaga Basarabie („de la munte până la mare”).
Să revenim, însă, la vatra neamului Cernăuţeanu. Astfel, la 15 iunie 1723, un Dumitru – fiul lui Ştefan Cernăuţeanul este înregistrat în satul răzăşesc Igeşti, ţinutul Suceava.⁴
Potrivit unui document vechi moldovenesc, „stăpânire răzeşească este aceea unde o bucată de loc înconjurată cu hotară o stăpânesc multe obrază împreună, stăpânitorii cu toţii, însă fără să fie partea nemărui despărţită cu hotară”.⁵
La începutul anilor ’70 ai secolului al XVIII-lea, Cernăuţenii locuiau şi în satul Ispas, ocolul Ceremuş, ţinutul Cernăuţi. Conform recensământului efectuat în anul 1772, în această localitate este înregistrat şleahticiul Vasile Cerneuţan.⁶ La depunerea jurământului de credinţă (omagiului) care s-a cerut populaţiei, trecută sub stăpânirea austriacă, s-au prezentat, scrie D.Ţopa, în 12 octombrie 1777, personal în oraşul Cernăuţi, următorii boieri, mazili, ruptaşi si boiernaşi (şleahtiţi) bucovineni (…) (inclusiv pomenitul mai sus şleahtici Vasile Cerneuţan – A.F.).⁷
Este discutabila, afirmă C. Ungureanu, chestiunea privind provenienţa persoanelor înregistrate pe parcursul recensământurilor ca „şleahte”.
P. Ţugui, făcând bilanţul populaţiei din ţinutul Cernăuţi, relatează despre existenţa a 79 de familii de şleahte (polonezi), iar Ion Popescu estimează numărul total al polonezilor din Bucovina pentru anul 1774 la 460 persoane. În realitate noţiunea de „şleahtă”, utilizată în recensământurile ruseşti, nu are un sens etnic, ci social, ea fiind consemnată numai în satele răzeşeşti şi folosită uneori concomitent cu titulatura „mazili”, „ruptaşi”, „răzeşi” (satele Lucaceni, Repujineţ, Vasilău, Culeuţi etc.). Totodată, prezenţa numelor de familie Ţopa, Faliş, Tăutul, Oarza, Lenţa, Cîrste demonstrează fără echivoc provenienţa românească a şleahtelor. De origine poloneză sau ruteană puteau fi şleahtele cu numele de familie Cernevschi, Verinschi, Dracinschi, Smolinschi, Nalivaico, Mariniuc.
Luând în considerare faptul că majoritatea şleahtelor locuiau în satele răzeşeşti de la hotarul cu Galiţia (Vilaucea – 14, Ivancăuţi – 13, Carapciu – 10, Ispas – 9, Stăneşti – 8, Zamostie – 6 etc.), credem că la hotarul cu Polonia răzeşii, care se considerau nobili marunţi, se intitulau aici după analogie cu ţara vecină – şleahtici. Şt. Bucevschi constată că pe lângă faptul că atunci (1683-1699 – n.n.) când s-a produs o imigrare a populaţiei din Galiţia, a devenit o modă, dictată de starea economică – sărăcia răzeşiei – ca fosta mică boierime română, boierimea ţărănească, răzeşii mai scăpătaţi să se intituleze şleahtici. Acesta nu era unicul specific al ţinutului. Astfel, dacă în toate ţinuturile Moldovei şeful administraţiei se numea pârcălab, în ţinuturile de hotar Cernăuţi şi Putna (din sud-vestul Moldovei) acest dregător se numea staroste.⁸
În afară de localităţile menţionate mai sus, neamul Cernăuţeanu este înregistrat (anii ’70-’80 ai secolului al XVIII-lea) în satele Mahala, Buda, Cotul Ostriţei, Revăcăuţi, ţin. Cernăuţi⁹ şi Mălineşti, ţin. Hotin.¹⁰
Aşadar, găsim de cuviinţă să subliniem încă o dată, că în secolele XVI-XVIII neamul Cernăuţeanu locuia în unele sate din ţin. Suceava, Cernăuţi şi Hotin. După anul 1812, neamul respectiv se răspândeşte în mai multe localităţi din Basarabia.

 

Ramurile neamului Cernăuţeanu

În rezultatul investigaţiilor arhivistice, am stabilit că în Basarabia există trei ramuri ale neamului Cernăuţeanu: la Bogzeşti, ţin. Orhei (veniţi de la Cernăuţi); la Frumuşica, ţin. Soroca (nu ştim de unde au venit) şi la Colicouţi, jud. Hotin (străbunii dlui Victor Cernăuţeanu). N-am putut stabili, deocamdată, dacă ramurile în cauză pornesc de la aceeaşi tulpină. În cele ce urmează, vom prezenta fiecare ramură aparte.

 

A. Ramura de la Bogzeşti

Reprezentanţii ramurii respective pretind ( la mijlocul secolului al XIX-lea), că s-ar trage din nobili, dar n-au putut demonstra acest fapt. La sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, un Andrei Cernăuţan (n.cca 1765) – fiu de protopop din târgul Cernăuţi, se căsătoreşte cu Ana (n.1770), fiica mazilului Loghin Roşca din satul Bogzeşti, ţin. Orhei. Şi Loghin Roşca afirmă că e nobil. N-a putut, însă, dovedi acest lucru.
Boiernaşul Andrei Cernăuţan şi maziliţa Ana Cernăuţan (fiica lui Loghin Roşca – A.F.) au avut patru copii: Ion, n.cca 1815, în s. Bogzeşti, văduv (din 1846), fără copii, boiernaş; Varvara, căsătorită cu mazilul din Bogzeşti, Petru Ştirbu; Nastasia, căsătorită cu Lihtansci – asesor la judecătoria de zemstvă Akkerman; Maria – fată mare.
Andrei Cernăuţan a purtat şi supranumele de başbulucbaşa şi bulucbaşa.¹¹ Ca urmare, e de presupus că A. Cernăuţan a deţinut funcţiile militare de başbulucbaşa şi bulucbaşa. În legătură cu acest fapt, credem că e cazul să amintim că Ieremia Cernăuţeanul, de pe timpul domniei lui Ioan Vodă cel Viteaz (1572-1574), a îndeplinit importante funcţii militare. Şi atunci ne întrebăm: să fi fost oare deţinerea funcţiilor militare o tradiţie de familie? Ca, de altfel, şi menirea de slujitor al Domnului (a se vedea mai jos – A.F.).
Să revenim, deocamdată, la descifrarea funcţiilor de bulucbaşă şi başbulucbaşă. Astfel, conform lui N.Stoicescu, de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, ca urmare a întăririi influenţei turceşti asupra ţărilor noastre, unitatea numită înainte steag începe a fi denumită buluc, iar comandanţii de steaguri bulucbaşi. Termenii de buluc şi bulucbaşă s-au folosit mai ales în Moldova (…). De la sfârşitul secolului al XVII-lea, mai mulţi bulucbaşi erau puşi sub comanda unui başbulucbaşă. Acesta era – în mod teoretic – mai mare peste 10 bulucbaşi (…). În timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, un bulucbaşă comanda 50 de seimeni, deci efectivul unui steag (…). În secolul al XVII-lea şi în prima jumătate a celui următor, seimenii au constituit unul din corpurile cele mai de seamă de mercenari pedeştri din oastea Ţării Româneşti şi Moldovei.¹²
Aşadar, Cernăuţenii de la Bogzeşti, boiernaşi de viţă veche, coborâtori din slujitori ai Domnului, cu rădăcinile la Cernăuţi, au deţinut şi funcţii militare. Urmaşii lor nu ne sînt cunoscuţi.

 

B. Ramura de la Frumuşica

Reprezentanţii acestei ramuri au făcut parte din categoria ţăranilor. Este vorba de secolul al XIX-lea. Nu întrevedem, la etapa actuală a investigaţiilor, relaţii de rudenie a Cernăuţenilor de la Frumuşica cu Cernăuţenii de la Bogzeşti şi Colicouţi.
Ramura Cernăuţenilor de la Frumuşica a avut câteva ramificaţii. Mai multe informaţii deţinem despre Gheorghe a lui Sava Cernăuţeanu (1886-23.VI.1934). Gheorghe a fost căsătorit de două ori: prima oară ( la 30 ianuarie 1911) cu Ioana lui Matei Rusu (n.1891) şi a doua oară – cu Ioana, fiica lui Onofrei Grigore Cernăuţeanu (n.22.I.1887). Părinţii lor ( Sava şi Onofrei) erau fraţi.
Gheorghe şi Ioana Cernăuţeanu au avut 4 copii: Teodor (n.13.V.1913), căsătorit (la 14.XI.1932) cu Eudochia lui Ion Brighidin (n.15.III.1914); Teodot (n.14.VI.1923); Olga (n.9.VII.1925) şi Petru (n.9.VI.1929). Această familie deţinea (cca 1936) următoarea avere: o casă, 6 ha pământ, 2 cai şi o vacă.¹³ De la Frumuşica au fost deportaţi, în 1946 şi 1949, mai mulţi Cernăuţeni.¹⁴

 

C. Ramura de la Colicouţi (preotul Vasile a lui Iacob Cernăuţeanu şi feciorii săi)

La Colicouţi, în 1835, serviciul divin era oficiat de către preotul Vasile a lui Iacob Cernăuţeanu (Cerneuţan). Biserica purta hramul Sf. Ierarh Nicolae. A fost ridicată, prin sârguinţa poporănilor, în anul 1798. Satul aparţinea moşierului Grigore Marazli, negustor din Odesa.
Preotul Vasile Iacob Cernăuţeanu (a.n.1765) a avut cinci feciori: I. Iacob (a.n.1801); II. Cozma (a.n.1808); III. Ion (a.n.1813); IV. Alexandru, (a.n.1815); V. Teodor (a.n.1820). Nu cunoaştem, dacă preotul Vasile Ia. Cernăuţeanu a avut şi fiice. Să-i prezentăm la rând (tatăl şi cei 5 feciori).
Astfel, conform „Vedomostei pentru biserica Sf. Ierarh Nicolai, uezdul Hotinului, satul Colicouţi pi anul 1840”, „preotul Vasile Iacov Cernăuţan, di 75 de ani, ficior di preot, după ci au învăţat acasă a ceti, a cânta, a scrii şi ustavul Bisăricii, au fost împlinitori slujbii de dascălii la bisărica sfântului ierarh Nicolae la satul Colicouţii, iară la anul 1805 mai în 7 zile, di cătră înalt preosfinţii sa arhiepiscopul Pathenii, s-au hirotonisit cătră această biserică preot. Gramotă are. Pentru pomenirea anului 1812 are cruci, iară la anul 1838 săptămvrie în 6 zile pentru îndelungă slujire sfintii bisărici şi find cu bună purtari i s-au blagoslovit la slujiri a întrebuinţa … negru (?) …şi sfidetelstvo. Cîntul, cetitul cunoaşte bine; catihizisul – în parte; purtarea – bună; judecat şi amendat n-a fost.
În familia lui. Soţia: Sofronia lui Gheorghe – 63 de ani.¹⁵ În 1844, Sofronia – soţia răposatului preot Vasile Cernăuţeanu, trăia „în purtare de grijă a fiului său, preotului Alexandru Cernăuţeanu”.¹⁶
Feciorii (cinci la număr – A.F.):
I. Iacob a lui Vasile Cernăuţeanu (a.n. 1801)
Conform „Vedomostii” din 1840, „dascălul Iacov Vasiliev Cernăuţeanu, fecior de preot, după ci au învăţat acasă a citi, a cânta, a scrii şi ustavul Bisăricii, la anul 1820 februarie în 24 zile, după răzăluţie Înalt preosfinţitului exarh, mitropolitu Gavriil Chişinăului şi Hotinului, di cătră duhovniceasca Consistorie a Chişinăului şi a Hotinului [este] întărit dascăl. Ocaz are. De al doilea însurat.”. Cântul, cetitul cunoaşte bine; catihizisul – în parte; purtarea bună; judecat şi amendat n-a fost.
În familia lui: soţia – Ecaterina lui Gheorghe (Grigore?), a.n. circa 1810.
Copiii: 1. Elisaveta (a.n.1826); 2. Ion (a.n. 1828); 3.Alexandra (a.n.1829); 4.Alexandru (a.n.1830); 5. Vasile (a.n.1833); 6. Maria (a.n. 1834); 7. Anastasia (a.n. 1836); 8. Simion (a.n.1841).¹⁷ Îi vom lua la rînd.
1. Elisaveta, a.n. 1826. Nu dispunem de informaţii privitoare la viaţa ei.
2. Ion, a.n. 1828. În 1867, Ion a lui Iacov Cenăuţanu era preot la biserica Sfîntul Ierarh Nicolae din satul Prepeliţa, judeţul Soroca. Locaşul sfînt a fost făcut, din lemn, în anul 1786. În 1856, a fost reparat. Conform „Vedomostei” bisericeşti din 1867, „preotul Ioan Iacovlev Cernăuţeanu [este] fecior de dascăl. [Are] 39 de ani. În seminarie nu s-au învăţat. La anul 1847 dechemvrie în 27 zile, din jaloba lui, au fost rînduit pentru biserica Sfîntului Ierarh Nicolae în satul Colicouţi, uezdul Hotinului, ponomari cu sfinţirea în stihari, de Înalt preosfinţitul Irinarh, iar la anul 1856 martie în 25 de zile, tot din a lui jalobă, de preosfinţitul Arhiepiscop Irinarh s-au hirotonisit diacon pentru biserica Sf. Ierarh Nicolae din satul Catranîc(?) uezdul Iaşului. Tot întru acelaş an 1856 noiembrie în 26 zile, tot din a lui jalobă, sau perevodit la biserica Sf. Ierarh Nicolae din satul Drepcăuţi uezdul Hotinului, iar la anul 1863 martie în 23 zile, asemeni din jaloba lui, de Înalt preosfinţitul Arhiepiscopul Antonie Chişinăului şi Hotinului şi Cavaler s-au hirotonisit pentru această biserică. Gramotă are. În familia lui: soţia Parasvcovia lui Gheorghe – 34 ani. Copiii lor:
a) Gheorghe (a.n. circa 1854). Învată în ucilişcea(?) din Chişinău (…).
b) Alexandru (a.n.1857). Învaţă acasă.
c) Ecaterina (a.n. 1860). Învaţă acasă.
d) Ioan (a.n. 1861).
e) Zenovia (a.n. 1865).
f) Elisaveta (a.n.1867).
În anul 1867, în satul Prepeliţa erau 91 ½ case, iar locuitori – 708 (366 bărbaţi şi 342 de femei).¹⁸
Parascovia, soţia preotului Ion Iacob Cernăuţeanu, era fiica preotului Gheorghe Domentie Struţ din satul Băneşti, judeţul Orhei. Soţia preotului Gh. Struţ purta numele de Zenovia. Parascovia mai avea doi fraţi (Anton şi Teodor) şi o soră (Maria).¹⁹ În 1878, conform „Vedomostei” bisericeşti din s. Prepeliţa, preotul Ion Ia. Cernăuţeanu era decedat. Parascovia, rămasă văduvă, locuia în casă proprie.
Copiii (în 1878): Gheorghe (preot), Ecaterina, Ioan, Zenovia, Elisaveta, Alexandru (căsătorit).²⁰ Să-i luăm la rînd (vezi şi mai sus – A.F.).
a) Gheorghe (a.n. circa 1854). În 1889, Gheorghe I. Cernăuţeanu era preot la biserica cu hramul Sf. Varvara din satul Corbul, judeţul Soroca. Locaşul sfânt a fost înălţat, prin sârguinţa poporănilor, în anul 1749. Biserica era făcută din lemn. Case erau 151, iar locuitori – 1159 ( 604 bărbaţi şi 555 femei). Din „Vedomostea” bisericească pentru anul 1889, aflăm că Gh.I. Cernăuţeanu a absolvit, la 15 iunie 1877, cursurile Seminarului Teologic din Chişinău. Le-a absolvit cu gradul de student. La 12 decembrie 1877, este hirotonisit preot la biserica Sf. Varvara din s. Corbul. Hirotonisit este de către Preasfinţia Sa Pavel, episcopul Chişinăului şi Hotinului. La 17 decembrie 1883, prin ucazul Consistoriului Duhovnicesc din Chişinău şi în conformitate cu rezoluţia Înaltpreasfinţiei sale, este numit ajutor de judecător de instrucţie (de ocol – A.F.) La 27 februarie 1888, este decorat cu nabederniţă.
Gh. I. Cernăuţeanu era căsătorit cu Ana lui Vasile (a.n. 1857). În 1889, Gheorghe I. Cernăuţeanu şi Ana aveau 4 copii: Maria (a.n.1879), Olga (a.n.1881), Petru (a.n. 1882) şi Alexandru (a.n.1886)²¹.
După cît se pare, fiicele Olga (după soţ Bacinschi) şi Maria (după soţ Smoleanschi) au fost vînzătoare (în satele Chişcăreni, Răduleni şi Dubna). În 1916, Olga, bolnavă şi care de 8 ani locuia separat de soţ, se stabileşte cu traiul la Chişinău. În acelaşi timp, ea îngrijea de mama şi sora bolnavă. ²²
b) Alexandru (a.n. 1857). Nu dispunem de informaţii privitoare la viaţa lui.
c) Ecaterina (a.n. 1860). Nu dispunem de informaţii privitoare la viaţa ei.
d) Ion (a.n.1861). Nu dispunem de informaţii privitoare la viaţa lui.
e) Zenovia (a.n. 1865). Nu dispunem de informaţii privitoare la viaţa ei.
f) Elisaveta (străbunica lui Victor Cernăuţeanu – A.F.). S-a născut, conform condicii metricii dată bisericii Sf. Nicolae din satul Prepeliţa, pe data de 16 iulie 1867. Botezată a fost pe data de 24 iulie 1867. Treapta născătorilor: „preotu din satul Prepeliţa Ioan Iacovlev Cernouţan şi legiuita soţie a lui Parascovia Gheorghievna fata lui Struţ(u), amîndoi de credinţă pravoslavnică”. Treapta naşilor: „ meşceanul din gorod Chişinaul Ioan Rodionov Gubov (?) şi a dvoreaninului Avxentia Mad… soţia lui, Anna Stefanovna fiica lui Colodco”. Taina botezului a fost săvîrşită de „a bisericii Adormirea Maicii Domnului uezdul Orheiului satul Băneşti preotul Gheorghe Struţ (socrul lui Ion Ia. Cernouţan – A.F.) cu pricetnicul (?) bisericii satului Prepeliţa, dascălul Dumitru Capbătut şi cu ponomariu Vasile Ciuşcă”.²³
Elisaveta Cernouţan a avut un fiu, Alexei, născut pe data de 4 iunie 1896 şi botezat pe data de 10 iunie 1896. Înregistrarea naşterii şi botezului s-a făcut în biserica Sf. Arhanghel Mihail din satul Gordineşti, jud. Hotin. Naş de botez a fost „odnodvoreţul” din satul Burlăneşti, acelaşi judeţ, Vladimir Dumitru Sturza. Taina botezului a fost săvârşită de preotul Ipolit Uspinschi şi cîntăreţii Aref Agapiev şi Antonie Agapiev.²⁴
La 6 aprilie 1902, Consistoriul Duhovnicesc din Chişinău îi eliberează Elisavetei Cernouţan următorul certificat (tradus din limba rusă, în 1942, de către V. Belonojca – A.F.): „Prezenta este fiica preotului bisericii din satul Prepeliţa Judeţul Soroca lui Ioan a lui Iacob Cernăuţeanu – Elisaveta a lui Ioan Cernăuţeanu, născută în ziua de şaisprezece Iulie, în anul una mie optsute şaizeci şi şapte, în baza art. 511 din regulamentul legilor, ediţia a IX-a, din anul 1899, prin naştere aparţine rangului descendenţilor cetăţeniei onorabile şi se poate bucura de toate drepturile titlului moştenit”.²⁵
La 18 octombrie 1902, Elisaveta Cernăuţeanu se cunună cu nobilul din gubernia Podolie, or. Novaia Usiţa Alexandru Iosif Pasiutevici (a.n. 1861 – A.F.), de confesiune romano-catolică. Chizeşi la cununie, au fost: din partea mirelui – ţăranul din satul Sturzeni, jud. Bălţi Elisei Ştefan Salagor şi nobilul Ioan Nicolae Şubo-Iablonschi, din partea miresei – ţăranul din tîrgul Briceni, jud. Hotin Ion Vasile Matcovschi şi ţăranul din gubernia Podolie Vinidict Ion Şevcenco. Taina cununiei a fost săvîrşită, în biserica din s.Danul, jud.Bălţi, de către preotul Alexandru Heresco şi cîntăreţul Vasile Curmei.²⁶
În 1942, Alexei Pasiutevici – fiul Elisavetei Cernăuţeanu (înfiat de către Alexandru Pasiutevici – soţul Elisavetei Cernăuţeanu), înaintează o cerere privind redobîndirea numelui de Cernăuţeanu.²⁷ Alexei obţine numele respectiv, însă cu o anumită întîrziere. Din acest moment, urmaşii lui Alexei poartă numele de Cernăuţeanu.
Alexei Cernăuţeanu, conform memoriilor sale (scrise la 29 martie 1963), este înrolat (în 1915) în armata rusă. Era infirmier. În 1917, pe cîmpul de luptă, este rănit. Tratamentul îl face în spitalele din Bălţi, Elisavetgrad (Chirivograd) şi Herson. Rămâne însă invalid. Ca urmare, este demobilizat. Absolveşte cursurile, de doi ani, ale şcolii de felceri din oraşul Iaşi. De la 1 octombrie 1925 şi până 24 martie 1944, îndeplineşte funcţia de felcer superior la spitalul nr.1 orăşenesc Bălţi. Mai apoi activează, în aceeaşi funcţie, la policlinica nr.1 orăşenească Bălţi. Se pensionează pe data de 1 august 1960. Pe data de 20 septembrie 1920, se căsătoreşte cu Agafia lui Ion Gorlevici (a.n. 1896). La 20 septembrie 1921, se naşte primul copil, Alexandru, care moare la vârsta de 8 luni. Al doilea copil, Lidia, se naşte pe data de 17 ianuarie 1923. Se naşte în comuna Danul, jud. Bălţi. În 1950, Lidia se căsătoreşte (la Lvov) cu Ion a lui Procopie Novac (n.31.X.1924). În 1951, Lidia absolveşte Facultatea Limbi Străine a Universităţii de Stat „I. Franko” din Lvov. La 8 februarie 1963, Lidia susţine teza de doctor în ştiinţe. A decedat pe data de 24 octombrie 2003.
Ion şi Lidia Novac au un fiu, Vladimir, născut pe data de 28 februarie 1963. Vladimir, este căsătorit cu Larisa lui Vsevolod. Ei au doi copii: Ilie, n.23.VII.1985 şi Alexandru, n. 23.V.1988.
Al treilea copil, Mircea, se naşte pe data de 9 august 1924. Se naşte în comuna Glodeni. A decedat pe data de 28 august 1981. Mircea a absolvit, în 1951, Institutul de Silvicultură din Lvov. A fost căsătorit cu Neonila lui Simion Romaniuc, absolventă a aceluiaşi institut. Au un fiu, Serghei, născut pe data de 20 aprilie 1958.
Al patrulea copil, Petru, se naşte pe data de 10 iunie 1928. Se naşte în or. Bălţi. A decedat pe data de 6 februarie 2004. Iniţial, Petru a fost învăţător. Mai apoi şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat de Medicină din Chişinău. În luna mai 1949, se căsătoreşte cu Ecaterina lui Anton Purcel (n.4.XII.1929). Se căsătoreşte în satul Prepeliţa, unde ambii erau învăţători. Petru şi Ecaterina Cernăuţeanu au 4 copii: Victor, Ana, Alexandru şi Constantin.
Victor s-a născut pe data de 22 martie 1950. S-a născut în s. Prepeliţa. Este căsătorit cu Eleonora (n. 16.IV.1951). Victor şi Eleonora au doi copii: Octavian şi Victoria. Octavian (n. 20.XII.1973) este căsătorit cu Maria (n.14.X.1971). Ei au doi copii: Bogdan (n.29.X.2007) şi Sofia (n.28.XII.2010). Victoria (n.16.X.1979) este căsătorită cu Miţul Igor (n.23.X.1977). Ei au doi copii: Nicolae (n.20.V.2001) şi Alexandrina (n.11.IV.2002).
Ana s-a născut, în s. Prepeliţa, pe data de 2 mai 1952. A decedat pe data de 8 octombrie 1952. Este înmormântată la cimitirul din Bălţi.
Alexandru s-a născut pe data de 11 februarie 1956. S-a născut în oraşul Bălţi. Este căsătorit cu Elena (n.27.XI.1957). Alexandru şi Elena au doi copii: Alexandru (n.7.II.1981) şi Nadejda (n.23.I.1987).
Constantin s-a născut pe data de 3 iunie 1964. Este căsătorit cu Xenia (n.13.X.1973). Constantin şi Xenia au patru copii: Ludmila (n.29.I.1986) (?), Ecaterina (n.25.VI.1988), Mihail (n.31.XII.1997), Matvei (n.13.III.2005).
3. Alexandra, a.n. 1829. Nu dispunem de informaţii privind viaţa ei.
4. Alexandru, a.n. 1830. Nu dispunem de informaţii privitoare la viaţa lui.
5. Vasile, născ. la 22 august 1832. În anul 1899, era cântăreţ la biserica din satul Terebna, jud. Bălţi. Locaşul sfânt este înălţat, prin sârguinţa ţăranilor, în anul 1885. Biserica este făcută din lemn. Aici veneau şi locuitorii satului Hancăuţi. La Terebna erau 123 ½ case şi 899 locuitori (444 bărbaţi şi 455 femei), iar la Hancăuţi – 54 ½ case şi 432 locuitori (218 bărbaţi şi 214 femei).
Cântăreţul Vasile a lui Iacob Cernăuţeanu era, conform „Vedomostei” bisericeşti din 1899, fecior de dascăl. În seminar n-a învăţat. La 21 decembrie 1852, a fost numit de către Înaltpreasfinţia sa Irinarh, diacon la biserica din satul Tabani, jud. Hotin. La 25 martie 1856 este horotonisit, de către Înaltpreasfinţia sa Irinarh, diacon la biserica Sf. Nicolae din satul Zagaicani. La 5 octombrie 1856, la rugămintea sa, este transferat de către acelaşi Înaltpreasfinţit, la biserica din Terebna. Este transferat în funcţia de diacon. În acelaşi timp, conducerea eparhială îl întăreşte în funcţia de cântăreţ la biserica din Terebna. Cititul, cântul, catihizisul le cunoaşte foarte bine. Purtarea este destul de bună. Judecat si amendat n-a fost şi nici nu este. Soţia se numeşte Ioana lui Ioan, născută la 20 martie 1838. Este fiică de ţăran. Carte nu ştie. Purtarea este destul de bună. Copiii: Gheorghe, născut la 4 aprilie 1866 şi Mina (?), născut la 9 septembrie 1871.²⁸
Pe data de 6 februarie 1902, cântăreţul-diacon Vasile Cernăuţeanu este scos în afara statelor de personal („за штат”).²⁹
Gheorghe, născut la 4 aprilie 1866. La 15 iunie 1887, a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău. La 13 septembrie1887, este hirotonisit diacon. Este hirotonisit de către Preasfinţia sa Augustin, fost episcop de Akkerman, vicar al Eparhiei Chişinăului. La 20 septembrie 1887, de acelaşi episcop Augustin, este hirotonisit preot la biserica din satul Climăuţi, jud. Soroca. La 9 martie 1888, este numit învăţător de religie („законоучитель”) la şcolile de băieţi şi fete din Climăuţi. La 7 mai 1892, pentru grija deosebită purtată locaşului sfânt, conducerea eparhiei îi aduce mulţumiri. La 16 octombrie 1892, este transferat la biserica din satul Cotiujenii-de-Jos. În acelaşi timp, este numit misionar (pentru combaterea lipovenilor şi sectanţilor – A.F.). Era responsabil de ocolul 3 al Eparhiei Chişinăului. La 6 martie 1893, pentru slujba sârguincioasă, este decorat cu nabederniţă. În 1893, deschide în parohia sa o şcoală începătoare („школа грамоты”). O întreţine din banii săi. Deţine funcţiile de director şi învăţător de religie. La 19 septembrie 1897, pentru efortul depus la organizarea recensământului populaţiei, este decorat cu medalia de bronz. La 1 septembrie 1898, prin rezoluţia Înaltpreasfinţiei sale Iacov, episcop de Chişinău, este eliberat din funcţia de misionar. La 18 iunie 1897, pentru slujba exemplară şi îndeplinirea sârguincioasă a obligaţiilor de serviciu, este decorat cu scufie (…). Gramotă are. Soţia: Elisaveta, născută la 4 octombrie 1870. Este fiica preotului din satul Parcova, Ilie Popovici. În acelaşi timp, Ilie Popovici îndeplinea şi funcţia de protopop („blagocin”) al ocolului 4, jud.Bălţi. Elisaveta a făcut studii la şcoala Eparhială de Fete din Chişinău. Copiii: Varvara, n. 6 mai 1888; Maria, n.19 februarie 1890; Iulia, n. 21 iunie 1894; Anton, n.11 iunie 1897; Ana, n.17 august 1899; Ilie, n. 2 aprilie1902; Alexandra, n. 6 septembrie 1905; Teodora, n.10 septembrie 1907; Eugenia, n. 22 decembrie 1909.
În 1901, Gheorghe V. Cernăuţeanu a fost învinuit de abuz în serviciu. Însă amendat n-a fost. În 1904, i s-au adus învinuiri că l-a insultat pe protoiereul Laşcov.³⁰
Gheorghe V. Cernăuţeanu a fost unul din colaboratorii revistei „Unirea noastră” („Наше обьединение”). Revista a luat fiinţă în anul 1909. Era o revistă particulară, săptămânală, consacrată preoţimii. Noua revistă a fost formată din iniţiativa unui preot rural, Ieremia Ciocan.³¹ Gheorghe V. Cernăuţeanu a publicat articole şi în revista „Кишиневские Епархиальные Ведомости”.³²
În 1912, preotului Gheorghe V. Cernăuţeanu i se acordă dreptul să participe la alegerile pentru Duma de Stat. El reprezintă plasa Cotiujeni. La Cotiujenii Noi deţinea 33 desetine pământ, iar la Zagorna – 52 desetine.³³ În acelaşi timp (a.1912 – A.F.), preotul Gheorghe V. Cernăuţeanu îndeplinea şi funcţia de învăţător de religie la şcoala parohial-bisericească, cu 2 clase, din satul Cotiujeni.³⁴
În 1913, preotul Gheorghe V. Cernăuţeanu făcea parte din consiliile învăţătoreşti eparhiale ale judeţelor Soroca şi Bălţi.³⁵
În 1914, era membru al comitetului de patronaj privind propagarea abstinenţei de la băuturile alcoolice.³⁶ În 1917, Gh.V. Cernîuţanu este învinuit de agitaţie împotriva orânduirii de stat, fapt ce nu se confirmă.³⁷ În 1920, Gheorghe V. Cernăuţeanu îndeplinea funcţia de protopop protoiereu. Reşedinţa se găsea în satul Cotiujenii Mari, care făcea parte din cercul 4, jud. Soroca.³⁸
La sfârşitul anilor ’20 ai secolului trecut, ministrul Mihalache inspectează, de rând cu alte comune, şi comuna Cotiujenii Mari. Cu această ocazie, la primărie este convocată adunarea sătenilor. În timpul adunării, după cum scrie Gh. Lupaşcu, Mihalache a întrebat dacă este cineva din preoţi. A răspuns unul cu capul şi barba albă de bătrîneţe – „sînt eu, dle ministru, preotul Gheorghe Cernăuţeanu, ne cunoaştem, căci am fost senator averescean. Vreau să vă spun păţania mea. Când eram senator, eram preşedinte la comitetul şcolar comunal. Ceream de la prietenii mei să-mi dea fonduri ca să repar şcolile, care erau cu ferestrele şi uşile stricate, sobele neîngrijite. Copiii pur şi simplu îngheţau la şcoală. Mi se răspundea că nu mai sînt fonduri, dar să fac cumva să repar că-mi vor restitui banii la prima ocazie. Eu i-am ascultat, am pus banii mei, am reparat şcolile. Umblam cu acte ca să-mi achite banii, dar niciodată nu erau fonduri. Au plecat averscenii şi banii nu mi s-au achitat. Venise liberalii şi au plecat liberalii şi banii tot nu mi s-au achitat. Ca om credincios am pus cruce pe aceşti bani şi m-am liniştit. Iată că nu demult, mă cheamă la primărie domnul primar actual. Am venit la primărie cam supărat, că mă cheamă pe mine, om bătrân, în loc să vină el la mine. Dnul primar îmi spuse să-l iert, dar el are nevoie de mine personal la primărie ca să semnez şi să primesc banii care i-am cheltuit cu reparaţia şcolilor. Nu-mi venea să cred. Am primit toţi banii, considerând acest lucru drept minune. Afară de aceasta, dle ministru, primarul, dnul Butnaru are o purtare aşa de frumoasă, încât aş dori ca şi gospodarii cei mai buni din acest sat să aibă o astfel de purtare”.^38a
În 1930, Gheorghe V. Cernăuţeanu, licenţiat în teologie, era paroh preot, iconom stavrafor în satul Cotiujenii-de-Jos, cercul V, jud. Soroca. Biserica, în care oficia serviciul divin Gh.V. Cernăuţeanu, a fost zidită în anul 1861. Locaşul sfânt era făcut din piatră. Era şi casă pentru preot. Gospodari români erau 450.³⁹ În 1935, Gheorghe V. Cernăuţeanu şi soţia sa Elisaveta erau înscrişi în oraşul Chişinău (str. Dragalina, nr.12).⁴⁰
Unul din fiii preotului Gh. V. Cernăuţeanu, şi anume Anton, a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău.⁴¹ El a fost preot la Cotiujenii Mari.⁴² Se pare, că Anton Cernăuţeanu a îndeplinit şi funcţia de ajutor de judecător la judecătoria Bolotino, jud. Bălti. Anumite detalii, în această privinţă, aflăm din „Foaia certificativă” pe anul 1926: „ De ajutor de judecător Anton Cernăuţeanu este numit în funcţiune la judecătoria Bolotino, jud. Bălţi pe ziua de 4 octombrie 1924 prin înaltul decret regal № şi pe ziua de 20 Aprilie 1926 prin decretul regal № a fost transferat la această judecătorie. Are drept de a judeca de la data 28 Martie 1925. În lipsa noastră sau când suntem împiedicaţi cu alte lucrări, îndeplineşte toate lucrările puse în sarcina unui judecător. Tot timpul de când se găseşte în servici a dat dovadă de pricepere, îndeplinindu-şi cu stăruinţă şi în mod conştiincios lucrările, iar în soluţionarea proceselor judecate a dat hotărâri juridice, dând dovezi de însuşirea cunoştinţelor necesare profesiunii de magistrat. Hotărîrile pronunţate sunt redactate de Dsa. Conduita în societate a Dlui ajutor de judecător Anton Cernăuţeanu e ireproşabilă ne lăsând nimic de dorit”.⁴³
În septembrie 1940, avocatul Cernăuţan Anton G. din comuna Cotiujenii Mari, este arestat şi împuşcat. Reabilitat este în anul 1991.⁴⁴
6. Maria, a.n.1834. Nu dispunem de informaţii privind viaţa ei.
7. Anastasia, a.n. 1836. A fost căsătorită cu dascălul Petru Teodor Sucivan (a.n. 1831) din satul Colicouţi. Au avut 2 copii: Ion (n. 1858) şi Maria (n. 1860).⁴⁵
8. Simion, a.n.1841. A învăţat la Seminarul Teologic din Chişinău. Este hirotonisit diacon la biserica din satul Vărzăreşti, jud. Chişinău. La 23 septembrie 1863, este transferat la biserica Sf. Proroc Ilie din Chişinău. La 1 decembrie 1863, este transferat la biserica din satul Dimitrovca, jud. Akkerman. La 25 iunie 1865, este transferat la biserica din satul Iserlia, jud. Akkerman. La 16 decembrie 1866, este numit cîntăreţ la biserica din satul Burgudji, jud. Akkerman. La 16 februarie 1871, este hirotonisit preot la biserica din satul Pogoneşti, jud Chişinău. La 30 noiembrie 1878, îi este înmânată gramota. În acelaşi an, este transferat la biserica din satul Leuşeni, jud. Chişinău. La 22 mai 1879, pentru slujbă sîrguincioasă, este decorat, de către Înaltpreasfinţia Sa Arhiepiscopul Pavel, cu nabederniţă. În 1879, rămîne văduv. Îi poartă de grijă mamei sale, Ecaterina, în vârstă de 80 de ani. Cititul, cântul şi catihizisul le cunoaşte destul de bine. Purtarea e destul de bună. Judecat n-a fost.⁴⁶ La 7 noiembrie1880, este transferat la biserica din satul Bălceana, jud. Chişinău.⁴⁷ În 1905, era preot în satul Ciuteşti, jud. Chişinău. A decedat pe data de 4 iunie 1905.⁴⁸ Se pare, că n-a lăsat urmaşi.
II. Cozma a lui Vasile Cernăuţeanu (a.n.1808)⁴⁹
Nu dispunem de informaţii privitoare la viaţa acestui Cozma. Ce-i drept, a mai existat un Cozma Cernăuţeanu, numai că el era născut aproximativ în anul 1785. A fost preot. Nu-i cunoaştem rădăcinile. A avut un fiu, Teodor, născut în anul 1815. Teodor a fost preot în satele Goian, jud. Chişinău (1858); Izvoare, jud. Soroca (1871); Volovo, jud. Soroca (1879). Era căsătorit cu Elisaveta, născută în anul 1820. Teodor şi Elisaveta Cernăuţeanu au avut 3 copii: Ilie, n.1849; Maria, n.1845 şi Ana, n.1852.⁵⁰ Ilie, după cît se pare, a fost cântăreţ la biserica din satul Gherman, jud. Bălţi. Este vorba de anul 1915.⁵¹
III. Ion a lui Vasile Cernăuţeanu ( a.n. 1813)⁵²
Nu dispunem de informaţii privitoare la viaţa lui.
IV. Alexandru a lui Vasile Cernăuţeanu (a.n. 1815)
Conform „Vedomostii pentru biserica „Sf. Ierarh Nicolai, uezdul Hotinului, satul Colicouţii pi anul 1840”, „dascălul Alexandru Vasiliev Cernăuţeanu, ficior de preot, după ci au învăţat acasă a citi, a cânta, a scrii şi ustavul Bisăricii la anul 1833 noiemvrie în 13 zile după răzăluţia Înaltpreosfinţiei sale arhiepiscopului Dimitrie Chişinăului şi Hotinului şi cavaleri, di cătră Duhovniceasca Consistorie a Chişinăului [este] întărit al doile dascăl, iară la anul 1838 septembrie în 3 zile, de cătră Înalt preosfinţia sa Dimitrie s-au blagoslovit în stihari, pentru cari gramotă şi di dregători (?) ucaz ari. Holtei”. Cititul, cântul – bine; catihizisul – destul de bine. Purtarea este bună. Judecat şi amendat n-a fost.⁵³ În anul 1842, decembrie în 5 zile „di cătră Înaltă preosfinţia sa arhiepiscopul Dimitrie Chişinăului şi Hotinului şi cavaler s-au hirotonisit (Alexandru Cernăuţeanu – A.F) cătră biserica sfîntului ierarh Nicolai tot aceluiaş sat (Colicouţi – A.F.) preot, pentru care şi gramotă are”. În familia lui. Soţia: Elisaveta Ivanovna – 20 ani. Copii: Antonie – 2 ani şi Mina – o lună.⁵⁴
La 25 august 1853, pentru purtare exemplară şi atitudine grijulie privind sporirea veniturilor de la vânzarea lumânărilor, preotul Alexandru Cernăuţeanu este decorat cu nabederniţă. Decorat este de către Înaltpreosfinţia sa Irinarh, arhiepiscopul Chişinăului. În 1860, în memoria războiului de la Sevastopol, îi sînt înmânate crucea de bronz şi o medalie.⁵⁵ La 8 aprilie 1873, este decorat cu scufia sinodală viorie. A decedat pe data de 7 martie 1875.⁵⁶
Alexandru şi Elisaveta aveau (în 1863) 7 copii:
1. Anton (a.n. 1842); 2. Mina (a.n. 1843); 3. Maria (a.n. 1846); 4. Ecaterina (a.n. 1849); 5. Ion (a.n. 1852); 6. Alexandra (a.n. 1854); 7. Ana (a.n. 1858).⁵⁷ Să-i prezentăm pe rând.
1. Anton (a.n. 1842). În anul 1865, a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău.⁵⁸ A fost, ani la rând, preot în satul Rucşin, jud. Hotin. Acolo deţinea pământ şi o moară de apă.⁵⁹ Nu cunoaştem cu exactitate data decesului lui Anton Cernăuţeanu. E de presupus că a decedat la începutul lunii martie 1906. Căci, la 8 martie, soţia (Maria) şi copiii (Eugeniu, Leontina şi Alexandra) îşi revendică drepturile de moştenitor. Eugeniu era preot în târgul Satanov (Satul Nou ?), gubernia Cameneţ-Podolsk. Leontina era măritată cu un oarecare Glavatinschi, iar Alexandra – cu unul ce purta numele de familie Romanciuc. Leontina locuia în or.Soroca; Alexandra – în satul Clişcăuţi, jud. Hotin, iar Maria (soţia lui Anton Cernăuţeanu – A.F.) – în or.Hotin.⁶⁰
Conform notiţelor doamnei Natalia Coreachin, Glavatinschi (prenumele nu-l cunoaştem – A.F.) era preot la biserica Bunavestire din Chişinău. Locuia în Chişinău, str. O. Coşevoi, nr.10. A fost o familie numeroasă. O fotografie, cu toţi membrii familiei, se păstrează la Iliuşa Cernouţan (la Craiova). Şi soţul Alexandrei (Romanciuc – A.F.) a fost preot.
Notiţele dnei N. Coreachin şi datele de arhivă, necesită unele completări. Astfel, conform lucrării „Справочная книга Кишиневской Eпархии на 1915 г.”. (p.125), soţul Leontinei se numeşte Grigore a lui Sozont Glovatinschi (a.n. 1865). A fost hirotonisit preot în 1886. La biserica Bunavestire din Chişinău slujeşte din 1911. Soţul Alexandrei, conform aceleiaşi surse (p.241), se numea Dometii a lui Andrei Romanciuc (a.n. 1865). Absolvent al Seminarului Teologic. A fost hirotonisit preot în 1887. La biserica din satul Colicouţi, cercul I, jud. Hotin, slujeşte din anul 1890.
2. Mina (a.n. 1843). Este absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău. La 18 februarie 1867, de către Înaltpreasfinţia sa Antonie, arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, este hirotonisit preot la biserica din satul Mărcăuţi, jud. Hotin. La 11 mai 1869, este numit învăţător de religie la şcoala din Mărcăuţi. Începând cu anul 1871, neîntrerupt (este vorba de anul 1882 – A.F.) îndeplineşte funcţia de cenzor al predicilor propovăduite pe teritoriul protopopiei a cincea a judeţului Hotin. La 21 iunie 1871, pentru sporirea venitului legat de vânzarea lumânărilor, conducerea eparhială, prin ordinul Consistoriului Duhovnicesc din Chişinău (nr.3656), îi aduce mulţumiri. Din 1872 şi până în 1874, fiind confirmat de Înalpreasfinţia sa Pavel, îndeplineşte funcţia de deputat al Congreselor. La 13 octombrie 1872, prin ordinul Consistoriului Duhovnicesc din Chişinău (nr.7022), pentru slujba sârguincioasă şi conştiincioasă, este decorat cu nabederniţă. În 1872 este ales, de către preoţimea circumscripţiei şcolare Bălţi, membru al comitetului de construcţie, responsabil de construcţia Şcolii Spirituale (bisericeşti) din Edineţ. În 1875, este ales de către aceeaşi preoţime, membru al cârmuirii Şcolii Spirituale din Edineţ. La 5 noiembrie 1875, de către Înaltpreasfinţia sa Pavel, este numit (ordinul nr. 4369), supraveghetor al şcolilor din ocolul 5, jud. Hotin. În 1876, pentru folosirea raţională a banilor Şcolii Spirituale din Edineţ, Înaltpreasfinţia sa Pavel îi aduce mulţumiri. În acelaşi an, Înaltpreasfinţia sa Pavel îi mulţumeşte pentru activitatea rodnică desfăşurată pe parcursul a trei ani, în calitatea de membru al cârmuirii Şcolii Spirituale din Edineţ. La 21 martie 1876, este onorat cu binecuvântarea Sfântului Sinod. În 1878, Înaltpreasfinţia sa Pavel îi aduce mulţumiri pentru predarea cu succes a religiei la şcoala din Mărcăuţi. În acelaşi an, este decorat cu scufia sinodală. În 1879 este ales pe un termen de 3 ani, membru al cârmuirii Şcolii Spirituale din Edineţ. Este ales de către preoţimea cercului şcolar Edineţ şi confirmat, în funcţia respectivă, de către Înaltpreasfinţia sa Pavel. La 23 iulie 1882, Înaltpreasfinţia sa Pavel îl numeşte protopop (blagocin) al ocolului 4, jud. Hotin. Iar la 11 august, acelaşi an, Consistoriul Duhovnicesc din Chişinău (ordinul nr. 6458) îi încredinţează îndeplinirea funcţiei respective.
Este căsătorit. Soţia poartă numele de Elisaveta lui Gheorghe (a.n. 1850). Au doi copii (este vorba de anul 1882 – A.F.): Petru (a.n. 1870) şi Nicolae (a.n. 1876).
Are citite 2 predici proprii. Purtarea este destul de bună. Judecat sau amendat n-a fost şi nici nu este.⁶¹
Începând cu anul 1889, preotul Mina Cernăuţeanu slujeşte în biserica din târgul Secureni, jud. Hotin. În acelaşi timp, îndeplinea şi funcţia de protopop (protoiereu) al ocolului 5, jud. Hotin.⁶² În 1915, ajuns la frumoasa vârstă de 70 de ani, Mina Cernăuţeanu continuă să oficieze serviciul divin la Secureni.⁶³
Mina şi Elisaveta Cernăuţeanu au avut 6 copii: a) Petru (a.n. 1870); b) Maria (a.n. 1872) – a decedat de timpuriu; c) Nicolae (a.n. 1876); d) Alexandru (a.n. 1883); e) Liubovi (a.n. ?), f) Serghei (a.n. 1891).
a) Petru. S-a născut pe data de 25 iunie 1870. La 15 iunie 1891, a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău. La 7 octombrie 1891, prin ordinul conducerii eparhiale, este numit inspector al Şcolii Spirituale de băieţi din Chişinău. De la 26 octombrie 1892 şi până la 1 ianuarie 1894, deţine funcţia de învăţător la clasa pregătitoare a şcolii sus menţionate. La 14 noiembrie 1893, prin rezoluţia Înaltpreasfinţiei sale, Arhiepiscopului Neofit, este numit în funcţia de preot la biserica Sf. Nicolae din satul Ciuciuleni, jud. Chişinău. La 10 aprilie 1894, de către acelaşi arhiepiscop, este hirotonit diacon. Iar la 18 aprilie, de către Preasfinţia sa Arcadie, este hirotonit preot la biserica mai sus nominalizată. La 20 august 1894, este numit revizor al şcolilor parohial-bisericeşti, ce făceau parte din cercul 3, judeţul Chişinău. Funcţia respectivă o deţine până la data de 5 august 1896. La 31 decembrie 1894, este numit învăţător de religie la şcoala ministerială, de o clasă, din Ciuciuleni. La 14 iulie 1895, este numit deputat al cercului 3, jud. Chişinău. Între anii 1900-1903 şi în 1897 a fost [ales] deputat la congresele eparhiale. La 11 ianuarie 1903, este numit învăţător de religie la şcoala ministerială, de 2 clase, din Ciuciuleni. În 1901 şi 1902, i s-au adus mulţumiri din partea Consiliului Pedagogic al jud. Chişinău. La 12 octombrie 1899, a fost decorat cu nabederniţă. În 1904, din proprie dorinţă, este eliberat din funcţia de deputat al cercului 3, jud. Chişinău. La 4 august 1904, pentru slujbă exemplară, este decorat cu scufia sinodală viorie. În luna decembrie 1904, pentru predarea sârguincioasă a religiei la şcoala din Ciuciuleni, îi este exprimată binecuvântarea arhipăstorească. Pentru munca depusă la efectuarea recensământului populaţiei din 1897, este decorat cu medalia de bronz. La 6 iunie 1906, preoţimea îl alege, iar Preasfinţia sa Vladimir, Episcopul Chişinăului şi Hotinului, îl confirmă în funcţia de protopop (al cercului 3, jud. Chişinău – A.F.). Gramotă are (de la 1 mai 1894). Dispune de casă proprie şi de o livadă de pomi fructiferi şi viţă de vie, cumpărate cu 3000 de ruble.⁶⁴
La 7 aprilie 1907, este decorat cu culion. La 31 august 1909, este ales membru în sfatul protopopesc şi în comitetul de construcţie al caselor bisericeşti, în cercul III jud. Lăpuşna şi cercul II, jud. Orhei. După cererea sa, a fost transferat (în 1909 – A.F.) la parohia Molovata, cercul II, jud. Orhei. La 1 aprilie 1913, este decorat cu crucea aurită. La 14 august 1917, este numit protoiereu. La 9 aprilie 1922, este decorat cu paliţă.⁶⁵
La 25 mai 1925, preotul Petru Cernăuţeanu se adresează către Consistoriul Duhovnicesc Chişinău: „Informându-vă că poate să fie liberă parohia bisericii Sf. Gheorghe din comuna Ciuciuleni, jud. Chişinău, cu smerenie rog stăpânirea Eparhială a mă avea în vedere ca candidat la această parohie.
Cu cuvenită stimă, parohul bisericii din comuna Malovata, jud.Orhei, protoiereul Petru Cernăuţeanu”.
În aceeaşi zi, protoiereul P. Cernăuţeanu se adresează şi către Înaltpreasfinţia Sa Gurie, Arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului. P. Cernăuţeanu vine cu următoarea rugăminte:
„Înalt Preasfinţite stăpîne,
Subsemnatul, parohul bisericii Naşterea Maicii Domnului din comuna Malovata, jud. Orhei, înştiinţînd că parohul bisericii Sf. Mucenic Gheorghe din comuna Ciuciuleni, jud. Chişinău, protoiereul Matei Oranschi s-a hotărît să se transfere la altă parohie, pe de altă parte cunoscînd dragostea parohienilor a acestei biserici a mă vedea pe mine în vechea mea parohie, cu smerenie rog Înaltpreasfinţia Voastră a mă avea în vedere ca candidat la transferarea protoiereului Matei Oranschi.
Cu smerenie şi cu profund respect Protoiereul Petru Cernăuţeanu”.
La 28 octombrie 1925 şi locuitorii satului Ciuciuleni se adresează către Înaltpreasfinţia Sa Gurie, Arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului. Enoriaşii scriu:
„Înalt Preasfinţite stăpîne,
Noi, subsemnaţii, locuitorii comunei Ciuciuleni, jud. Lăpuşna şi parohului bisericii Sf. Gheorghe, cu sentimentele celui mai adânc respect şi profundă evlavie venim la picioarele Înalt Prea Sfintei Voastre ca să Vă depunem următoarele:
În locul acesta devenind vacant noi subsemnaţii locuitorii şi parohienii venim la picioarele Înalt Prea Sfintei Voastre cu sfioasă rugăminte stăruitoare ca să binevoiţi a numi pe preotul Petru Cernăuţeanu din comuna Malovata, jud. Orhei. Comuna noastră este atacată de sectanţi, care folosindu-se de înrâurirea curentelor vătămătoare şi clonarea minţilor poporului în legătură cu influenţele nesănătoase ale timpului, pentru liniştirea minţilor, mântuirea şi salvarea a celor ce sunt aproape de a apuca pe căi greşite, e absolută nevoie de a încredinţa parohia noastră unui pastor cu o personalitate cristalină precizată, păstorul, care fiind cunoscut poporului de sub conducerea sa, folosindu-să de autoritatea eminentă, de o popularitate largă câştigată de bunătatea sa sufletească şi arzând de dorinţa de a veni totdeauna în ajutor, spre a conduce pe calea Luminii şi Adevărului în regulile Credinţei noastre sfinte, cum este vechiul cunoscutul nostru păstor, preotul Petru Cernăuţeanu, care a muncit pe acest ogor 16 ani şi care, fiind silit de cauzele ce nu depindea de voinţa noastră şi a nimănui, spre adâncă jale şi regret, s-a transferat în altă parte, reuşind totuşi a pune piatra de temelie locaşului sfînt al Bisericii noastre (…). În numele celor expuse mai sus şi venim rugător la picioarele Înalt Preasfinţiei Voastre cu rugămintea stăruitoare de a îndeplini dorinţa noastră vie, binecuvântând numirea Preotului Petru Cernăuţeanu în comuna Ciuciuleni, fiind atât de necesară pentru binele general”. Urmează semnăturile locuitorilor.
La 23 noiembrie 1925, Petru Cernăuţeanu este numit preot la biserica Sf. Gheorghe din satul Ciuciuleni.⁶⁶
La 26 aprilie 1928, preotul P. Cernăuţeanu este numit iconom stavrofor. La 15 septembrie 1930, prin ordinul Consiliului Eparhial, este aprobat ajutor de protopop, cercul III, jud. Lăpuşna. În acelaşi an, este transferat în comuna I. Gh. Duca (Buţeni – A.F.), jud. Lăpuşna. Concomitent, îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al tribunalului, cercul II, jud. Lăpuşna. La război n-a fost. În judecată n-a fost dat. Concediu n-a avut (este vorba de anul 1937- A.F.).⁶⁷
Soţia, fiică de preot, purta numele de Neonila (lui Gheorghe). Era născută pe data de 22 februarie 1876. Petru şi Neonila Cernăuţeanu au avut 4 copii: Elisaveta (a.n. 1894); Emilia, născută pe data de 22 decembrie 1895; Maria (nu se cunoaşte data naşterii – A.F.); Alexandru, născut pe data de 11 august 1898. În afară de propriii copii, soţii Cernăuţeanu aveau în grijă 2 nepoţi rămaşi orfani. Este vorba de Veaceslav şi Victor, gemănări (născuţi la 25 octombrie 1925). Ei erau fiii decedatului Vasile a lui Gheorghe. E de presupus că Vasile era fratele Neonilei.⁶⁸
În 1942, preotul Petru Cernăuţeanu face următoarea „Declaraţie”: „Subsemnatul Preot Petre Cernăuţeanu, domiciliat pe str. Şoseaua Costiujeni Nr. 21, declar: sub ocupaţia sovietică am locuit în Chişinău şi ştiu că dl Petre Sîrbu pe data de 22 iulie 1940 a fost arestat de sovietici. De atunci şi până în prezent nu se ştie nimic de urma lui. Aceste declar şi semnez propriu. Preot Petre Cernăuţeanu”.⁶⁹
În 1943, P. Cernăuţeanu făcea parte din categoria preoţilor pensionari.⁷⁰ În luna februarie 1944, Petru şi Neonila Cernăuţeanu se refugiază în România (or. Constanţa). În luna iunie 1948, se repatriază. Începând cu luna noiembrie (septembrie? – A.F.) 1948, Petru Cernăuţeanu îndeplineşte funcţia de preot la biserica Bunăvestire din Chişinău.⁷¹ Locuia, împreună cu soţia, pe strada Kaţicovscaia, nr. 10, raionul Krasnoarmeisk, or. Chişinău (casa se găsea în curtea bisericii). Viza de reşedinţă au obţinut-o pe data de 28 decembrie 1948.⁷²
În 1952, biserica este închisă şi scoasă de la înregistrare.⁷³
Feciorul lui Petru Cernăuţeanu, Alexandru, a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău.⁷⁴ De alte informaţii nu dispunem.
Ce-i drept, a mai fost un Alexandru Cernăuţeanu, preot la biserica din suburbia oraşului Tighina. Acest Alexandru a fost deportat, în 1940, de către autorităţile sovietice.⁷⁵ Însă nu avem siguranţa deplină că el era fiul lui Petru Cernăuţeanu. Căci şi Ion, fratele lui Mina Cernăuţeanu, a avut un fiu (a.n. 1885) ce purta numele de Alexandru (vezi mai jos).
b) Maria (a.n. 1872). A decedat de timpuriu.
c) Nicolae (a.n. 1876). A absolvit Şcoala Spirituală din Edineţ. Ulterior, a studiat la Seminarul Teologic din Chişinău (1891-1897). În 1901, a absolvit Academia Teologică din Kiev, conferindu-i-se gradul de candidat în teologie. În acelaşi an, prin rezoluţia Preasfinţiei Sale Iacob, este numit învăţător de limba rusă (clasele I şi a II-a) şi de religie (cl. III) la Şcoala Eparhială de fete din Chişinău. În 1902, prin rezoluţia aceluiaşi Preasfinţit, i se oferă posibilitatea de a preda limba rusă în clasele I – a IV-a paralele. În 1904, se căsătoreşte cu fiica inspectorului şcolar, preotului Petru Ivanov. După o lungă suferinţă, pleacă la Domnul pe data de 19 august 1906, ora 12.00. Înmormântat a fost pe data de 21 august, în cimitirul bisericii Sf. Treime din Chişinău. Liturghia de înmormântare a fost săvârşită de protoiereii Ioan Butuc, Chiriac Topalov şi preotul Alexandru Brăguţă. La prohodul de înmormântare au participat 12 preoţi.⁷⁶
d) Alexandru (a.n. 1882). În 1903, a absolit Seminarul Teologic din Chişinău. Ulterior, şi-a făcut studiile la Academia Teologică din Sankt-Petersburg. A deţinut, la început, funcţia de ajutor de administrator al Şcolii Teologice din or. Pinsk. În 1914, îndeplinea aceeaşi funcţie la Şcoala Teologică din or. Minsk.⁷⁷ Ajutor de administrator a fost şi la Şcoala Teologică din or. Nijnii Novgorod. Deţinea gradul de candidat în teologie şi era protopop al cercului 1, raionul Arzamas.⁷⁸ A locuit, conform Cărţii memoriei Republicii Udmurtia, şi în or. Votkinsk.⁷⁹
În 1926, Alexandru Cernăuţeanu este arestat şi condamnat la 3 ani de surghiun, iar în 1928 – la 3 ani de închisoare în lagăr de concentrate şi 3 ani de surghiun. Eliberat din închisoare, oficiază serviciul divin în or, Arzamas. La 6 septembrie 1937, este arestat din nou. Nesuportând chinurile la care este supus, îşi recunoaşte „vina”.
În cadrul acestui dosar, au fost arestaţi şi judecaţi 45 de persoane. La 23 octombrie 1937, „troica” NCVD-lui condamnă 37 de persoane, inclusiv preotul Alexandru Cernăuţeanu, la moarte prin împuşcare.⁸⁰ A. Cernăuţeanu a fost împuşcat pe data de 1 noiembrie 1937.⁸¹ Reabilitat a fost pe data de 26 iulie 1989.⁸²
Nu cunoaştem dacă preotul Alexandru Cernăuţeanu (n. 1882) a avut urmaşi. Ştim, însă, că el a fost văr al II-lea cu Elisaveta (n. 1867) – stră-străbunica domnului Alexandru Cernăuţeanu (născut la 7 februarie 1981).
e) Liubovi(a.n.?). A absolvit cursurile Frebelev („Фребелевсеие курсы”) din Sankt-Petersburg. Acestea erau cursuri superioare pentru fete. Deţinea (cca 1912) funcţia de şef al grădiniţei în or. Valuiki, gubernia Voronej.⁸³ A fost căsătorită cu un oarecare Pereteatco (v) (preot, cîntăreţ?!).
f) Serghei. Pentru început vom prezenta după lucrarea „Figuri contemporane din Basarabia”, o succintă biografie a lui Serghei Cernăuţeanu. Mai apoi, vom veni şi cu anumite detalii privitoare la viaţa şi activitatea lui S. Cernăuţeanu. Conform lucrării nominalizate mai sus, „Cernăuţeanu Serghie, Tighina, notar public, [este] născut la 5 iulie 1891, în Tg. Secureni, jud. Hotin. Licenţiat în drept. Membru în consiliul parohial al Catedralei Tighina. Fost magistrat stagiar la Noua-Suliţă, jud. Hotin. Prim notar la Tribunalul Tighina. Fost membru în Comisiunea de expropriere şi împroprietărire „Casa noastră”, jud. Tighina; apoi preşedinte al acestei comisiuni. Fost deputat (1922), primar al oraşului Tighina (1932-1934) şi în două rînduri prefectul jud. Tighina. Decorat cu ordinul „Coroana României” în gradul de ofiţer”.⁸⁴
Mai jos, vom îmbogăţi şi lărgi această biografie. Astfel, documentele de arhivă ne vorbesc despre faptul că S. Cernăuţeanu a absolvit (în 1906) Şcoala Spirituală din Chişinău. La 27 iulie 1906, îi este eliberat certificatul de absolvire al şcolii respective. Din certificat aflăm că S. Cernăuţeanu este născut pe data de 1 august 1891.⁸⁵
Însă, mai multe informaţii despre S. Cernăuţeanu găsim în „Cazierul” („Statul de serviciu”) din 1932. Şi în „Cazier” este menţionată data de naştere 1 august 1891 (în comuna Secureni, jud. Hotin). În luna septembrie 1924, S. Cernăuţeanu se căsătoreşte cu Xenia Ilniţchi. Aveau 2 copii: Igor, născut în 1918 (?) (se pare că a decedat în 1925) şi Tamara, născută în 1928.
În 1917, S. Cernăuţeanu a absolvit Universitatea Juridică din Iaroslav. A făcut serviciul militar la artilerie: soldat, contingentul 1912, cercul de recrutare Tighina. La 22 iulie 1930, este ales în Consiliul Comunal Tighina.⁸⁶ La 12 iulie 1932, este luată următoarea „Deciziune”: „Noi, Ministru Secretar de Stat la Departamentul de Interne; Având în vedere deciziunea noastră Nr. 11900/932; Pe baza dispoziţiunilor art. unic din legea modificatoare a unor dispoziţiuni din legea pentru organizarea administraţiunii locale din 15 Iulie 1931;
Decidem:
Art. I – Dl Serghie Cernăuţeanu, fost prefect se numeşte în demnitatea de preşedinte al comisiunei interimare a oraşului Tighina în locul Dlui Dr. Hristofor Bulaviţchi, demisionat.
Art. II – Direcţiunea Administraţiei locale este însărcinată cu executarea prezentei deciziuni.
Ministru, /ss/ Director, /ss/”.
La 17 iulie 1932, lui S. Cernăuţeanu i se comunică despre numirea în funcţia respectivă. La fel, este anunţată şi primăria or. Tighina. La 21 iulie 1932, S. Cernăuţeanu depune jurământul: „Jur credinţă Regelui Carol al II-lea. Jur să respect Constituţiunea şi legile ţării. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi conştiinţă funcţiunea ce-mi este încredinţată şi să păstrez secretele serviciului. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.
La 22 octombrie 1932, S. Cernăuţeanu este ales (de pe lista guvernamentală) în Consiliul Comunal al or. Tighina. La data respectivă, S. Cernăuţeanu locuia pe str. Alexandru cel Bun, 91. La 28 decembrie 1932, este luată următoarea „Deciziune”: „Noi, Ministru Secretar de Stat la Departamentul de Interne (…)
Decidem:
Art. I. Domnii Serghie Cernăuţeanu şi D. Lopatin, consilieri aleşi se confirmă, primul ca primar, iar secundul ca ajutor de primar la or. Tighina.
Art. II. Direcţiunea Administraţiei locale este însărcinată cu executarea prezentei Deciziuni.
Ministru, /ss/ Director, /ss/”.
În aceeaşi zi, copia „Deciziunii” de mai sus, este înaintată prefectului judeţului Tighina.⁸⁷
La 5 decembrie 1933, Serghei Cernăuţeanu, primar şi Dumitru Lopatin, ajutor de primar sunt suspendaţi din funcţie. Decizia respectivă este luată de către perfectul jud. Tighina.⁸⁸
Anumite informaţii referitoare la activitatea lui S. Cernăuţeanu pot fi spicuite din dosarul (3 volume) lui P. Halippa. P. Halippa, după cum scrie Iu. Colesnic, a fost arestat şi condamnat la 2 ani închisoare (Sighet). În 1952, este transmis autorităţilor sovietice la Chişinău, unde este ţinut în puşcăria KGB din Chişinău. În timpul unui interogatoriu i se spune: „Numiţi pe cei mai cunoscuţi activişti ai Partidului Naţional-Ţărănesc”. Şi P.Halippa răspunde: „Din rândurile membrilor Partidului Naţional-Ţărănesc din România, care au depus multe eforturi la realizarea programului, îi pot nominaliza pe: (…) Cernăuţeanu Serghei – notar în oraşul Bender, membru al Partidului Naţional-Ţărănesc din România. Conducător al Organizaţiei judeţene Bender. De mai multe ori a fost deputat în parlamentul României, în acelaşi timp ocupa postul de prefect al judeţului Bender. În ultimul timp locuia în oraşul Bucureşti”.⁸⁹
Şi în anii ce urmează, P. Halippa are cele mai frumoase cuvinte despre S. Cernăuţeanu. Ambii, buni amici, locuiau la Bucureşti. Astfel, la 26 septembrie 1963 (vezi însemnările lui P. Halippa întitulate „De fapte şi sufleteşti stări pe care din când în când le trăiesc şi aş vrea să le reţin în capu-mi bătrînesc” – A.F. ) P. Halippa notează: „Astăzi am scos papucii Norei de la cizmar şi am plătit călcile de cauciuc opt lei (…). În absenţa mea a venit Cernăuţeanu (Serghei – A.F.) şi i-a adus o carte de citit Norei: l-am întâlnit în porţile bisericii Sf. Spiridon. L-am angajat să mi-l caute pe Panişca, pentru ca să-mi aducă manuscrisele petiţiei pentru preşedintele Republicii noastre”.
Însă cu adevărat mişcătoare este însemnarea de la 29 ianuarie 1964: „A fost la noi prietenul Cernăuţeanu, care este un preţios pentru mine om, căci ţine contact cu atâţia oameni şi ştie să povestească despre dînşii informaţii interesante, ceea ce pentru mine, care mă stărui în dorinţa de a-mi face o reeducaţie a memoriei, are o mare importanţă. Păcat că el este cam bolnav şi nu poate veni mai des pe la noi. De altfel şi el ca şi atâţia bărbaţi din vremea noastră trebuie să facă multă gospodărie şi chiar bucătărie, căci soţiile sunt la serviciu şi nu pot să se dedice acestor ocupaţii familiare lor. Cernăuţeanu este omul de sănătoasă tradiţie naţională şi religioasă şi este un element de valoare, ca jurist şi om practic, pentru menţinerea unor stări şi instituţii bune din trecut”.⁹⁰
Nu cunoaştem dacă S. Cernăuţeanu a avut urmaşi. E posibil să fie înmormântat în Bucureşti, căci ultimii ani din viaţă i-a petrecut în acest oraş.
3. Maria (a.n. 1846). A fost căsătorită cu preotul Vladimir Bîhovschi din satul Tiţcani, cercul 4, jud. Hotin. Vladimir şi Maria Bîhovschi au avut 4 copii: Nicolae, Alexandra, Ala şi Nina.
Nicolae, conform lucrării „cправочная книга Кишиневской Епархии на 1915 г.” (p. 266), era născut în 1883. A absolvit Seminarul Teologic. În 1906 a fost hirotonisit preot. Din 1913 este preot la Tiţcani.
Alexandra era căsătorită cu Simion Jovmir, născut în 1893, absolvent al Seminarului Teologic, preot (din 1916) la biserica din satul Prigorodoc, cercul I, jud. Hotin (a se vedea Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului din 1922, p. 102).
Ala era căsătorită cu învăţătorul Bereziuc.
Nina era căsătorită, după toate semnele, cu unul din fiii preotului Teodor a lui Constantin Trofimov din satul Grimancăuţi, cercul 3, jud. Hotin. Teodor Trofimov era născut în 1858 (a se vedea „Anuarul….”, p. 255).
4. Ecaterina (a.n. 1849). A fost căsătorită cu protoiereul Mihail a lui Ion Lunga, preot în satul Corjeuţi, cercul 4, jud. Hotin. M. Lunga s-a născut în 1846; a absolvit Seminarul Teologic; a fost hirotonit preot în 1869; la Corjeuţi slujeşte din anul 1872 (a se vedea „Справoчная книга…”, p. 263). Mihail şi Ecaterina Lunga au avut 4 copii: Ioachim, avocat; Maria, Vera şi Nadejda.
Maria era căsătorită cu Pavel a lui Gheorghe Matveevici (a.n. 1881), preot în satul Hîjdieni, cercul 3, jud. Bălţi. Pavel Matveevici a absolvit Seminarul Teologic. A fost hirotonisit preot din 1905. La Hîjdieni slujeşte din 1910 (a se vedea „Справoчная книга…”, p. 78).
Vera era căsătorită cu un oarecare Achimov (preot? – A.F.).
Nadejda era căsătorită cu Mihail a lui Ion Holdevici (a.n. 1878), preot în satul Gvozdăuţi, cercul 5, jud. Hotin. M. Holdevici a absolvit Seminarul Teologic. A fost hirotonit preot în anul 1900. În acelaşi an, a început să slujească în biserica din Gvozdăuţi (a se vedea „Справoчная книга…”, p. 268).
5. Ion (a.n. 1852). S-a născut în satul Colicouţi, jud. Hotin. A studiat, până în clasa a II-a, la Seminarul Teologic din Chişinău. Din cauza unei boli la ochi, abandonează studiile seminariale. În 1873 începe să studieze la Şcoala de felceri din Chişinău. După absolvirea şcolii respective, timp de 6 ani (1 septembrie 1877 – 1 septembrie 1882), îndeplineşte funcţia de felcer de zemstvă în judeţul Orhei. La 1 septembrie 1882, la propria dorinţă, este numit conţopist al cârmuirii şcolii Spirituale de băieţi din Chişinău şi felcer la spitalul şcolii. Funcţiile respective le deţine până la data de 1 septembrie 1887. La 22 mai 1883, prin rezoluţia Înaltpreasfinţiei sale Serghie – Arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, este hirotonit diacon la biserica Şcolii Spirituale de băieţi din Chişinău. Gramotă are. La 26 august 1887, este numit în funcţia de econom al Şcolii Spirituale. La 10 septembrie 1889, este hirotonit preot la biserica din satul Bălăsineşti. La 7 mai 1896, este decorat cu nabederniţă. La 13 noiembrie 1896, este transferat la biserica Sf. Nicolae din satul Corpaci, cercul 4, jud. Bălţi. Biserica, din piatră, a fost înălţată în 1873. Cititul, cântul, catihizisul le cunoaşte foarte bine. Purtarea este destul de bună. Judecat n-a fost şi nici nu este.⁹¹
În 1913 (1914 ?), preotul Ion Cernăuţeanu este transferat din satul din satul Corpaci, jud. Bălţi în satul Lunga, acelaşi judeţ.⁹² Iar în 1915, este transferat din satul Lunga în satul Mândâcăuţi, cercul 5, jud. Hotin.⁹³ A decedat, la Mândâcăuţi, în 1919.
Ion Cernăuţeanu era căsătorit cu Eudochia lui Ştefan (a.n. 1852). Ion şi Eudochia au avut 9 copii: a) Iosif (a.n. 1883). În 1899 studia la Şcoala Spirituală din Edineţ; b) Alexandru (a.n. 1885); c) Mihail (a.n. 1889). În 1899 studia la Şcoala Spirituală din Edineţ; d) Nicolae (a.n. 1891). În 1899 studia la şcoala parohial-bisericească; e) Maria (a.n. 1893); f) Eugenia (a.n. 1895); g) Petru (a.n. 1896)⁹⁴; h) Anton (a.n. 1900); i) Vladimir (a.n. 1903).
a) Iosif (a.n. 1883). Conform notiţelor dnei Natalia Coreachin, Iosif Cernăuţeanu era un bărbat roşcat, cu faţa rumenă şi ochii albaştri. A decedat în 1966, la Craiova.
În 1937, după câte aflăm dintr-un document de arhivă, locuia la Gara Rezina, jud. Orhei.⁹⁵ Nu cunoaştem dacă a avut urmaşi.
b) Alexandru (a.n. 1885). A decedat, după cum notează Natalia Coreachin, la o vârstă fragedă.
c) Mihail. S-a născut pe data de 29 iulie 1889.⁹⁶ În 1912, după absolvirea a 4 clase la Seminarul Teologic, se înscrie la Institutul Comercial din Kiev.⁹⁷ În timpul studiilor, după cum notează N. Coreachin, se sinucide.
d) Nicolae. Conform unui chestionar completat pe data de 16 ianuarie 1918, Nicolae Cernăuţeanu are 26 de ani, moldovean, născut în satul Balasineşti, jud. Hotin. A studiat la Liceul nr.1 „Richelieu” din Odesa; Şcoala Militară din Odesa; Şcoala Militară Industrială pentru Instructori din Petrograd. Îndeplineşte funcţia de instructor. Este membru al Partidului Central Naţional Moldovenesc. Face parte din fracţiunea moldovenească a Sfatului Ţării. Fost membru al Comitetului Central al Ostaşilor Moldoveni. În Sfatul Ţării a fost ales din partea Congresului Militar Moldovenesc. În Chişinău este cazat la Palace-Hotel, cam. 89, tel. 4-48. Locul permanent de trai: satul Mândăcăuţi, jud. Hotin, oficiul poştal Secureni. Semnează: sublocotenent Cernăuţan.⁹⁸
N. Cernăuţeanu a fost, după cum scrie V. Popovschi, membru al Biroului de organizare a Sfatului Ţării, de la 28 octombrie până la 21 noiembrie 1917. A activat în cadrul comisiei gospodăreşti a Biroului.⁹⁹
La 16 martie 1918, în cadrul şedinţei Sfatului Ţării (proces-verbal nr. 62), „deputatul Cernăuţan ca reprezentant al populaţiei judeţului Hotin, protestează împotriva acaparării de către Ucraina a acestui judeţ, calificând-o drept trădate din partea democraţiei ucrainene alături de care am fost mereu în lupta noastră comună”. Oratorul se referă, scrie N. Roşca, la pretenţiile teritoriale ale Radei Centrale Ucrainene, vizînd judeţul Hotin al Basarabiei.¹⁰⁰
În 1933, Gh. Andronachi editează „Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al Unirii”. Aici prezintă şi „Tabloul” nominal al deputaţilor Sfatului Ţării, care au votat Unirea, 86 la număr, inclusiv Nicolae Cernăuţeanu.¹⁰¹ Însă, în lista membrilor Sfatului Ţării care au votat Unirea la 27 martie 1918, publicată în lucrarea lui N. Roşca, numele lui Cernăuţeanu lipseşte. În schimb, figurează în lista deputaţilor Sfatului Ţării participanţi la şedinţa legislativului basarabean în ziua de 27 noiembrie /10 decembrie 1918, la care s-a votat reforma agrară şi unirea necondiţionată a Basarabiei cu România.¹⁰²
Dintre ofiţerii activi moldoveni basarabeni care, după cum scrie Gh. Andronachi, cei dintâi au solicitat trecerea lor din armata moldovenească în armata activă română, aceasta imediat după Unire – 27 martie 1918, au fost, de rând cu alţii, colonelul Nicolae Furtună şi locotenentul Nicolae Cernăuţan.¹⁰³ A decedat pe data de 23 aprilie 1937 (vezi mai jos – A.F.). Nu cunoaştem dacă a lăsat urmaşi.
e) Maria (bunica doamnei Natalia Coreachin – A.F.). S-a născut, după cum notează N. Coreachin, în satul Balasineşti, pe data de 23 februarie 1893 şi a decedat la Chişinău pe data de 30 iunie 1979. A fost căsătorită cu Lobacev-Tişutin. Au avut o fiică, Valentina, născută în 1912. A fost căsătorită cu Anatol Baranovschi. Anatol şi Valentina Baranovschi sunt părinţii dnei Natalia Coreachin.
f) Eugenia. S-a născut, după cum notează N. Coreachin, în satul Balasineşti, pe data de 4 ianuarie 1895. A decedat, la Craiova, pe data de 11 septembrie 1980. A fost învăţătoare. Soţul, Stănescu Gheorghe, a fost (1918-1931) director de şcoală în satul Larga, jud. (?). În 1931, revine în Oltenia, de unde era originar. Este însoţit de întreaga familie. Gheorghe şi Eugenia Stănescu, au avut 2 copii: Gheorghe (1920-1985) şi Silvia (1923-1987).
g) Petru. Conform notiţelor Nataliei Coreachin, Petru s-a născut în 1897 şi a decedat la 2 februarie 1924. Cauza morţii: se molipseşte de tif, în timpul spovedaniei unui bolnav. A fost preot în târgul Secureni, jud. Hotin. Era căsătorit cu Ana Glavatinschi. Petru şi Ana Cernăuţeanu au avut 2 copii: Eugenie şi Ilie.
h) Anton. S-a născut în satul Corpaci, jud. Bălţi, pe data de 5 februarie 1900. Absolvent al Seminarului Teologic cu 10 clase. În serviciul statului din 1923, hirotonit preot la 12 octombrie 1924 pe seama parohiei Bordiug, jud. Hotin, pe loc (localitatea Şagani, jud. Cetatea Albă – A.F.) de la 1 iunie 1933.¹⁰⁴ Însă, după câte aflăm dintr-o adeverinţă eliberată la 25 august 1938, A. Cernăuţeanu vine la Şagani în luna august 1933. Să-i dăm curs.
„România
Protopopia cercului 3, jud. Cetatea Albă
Nr. 1926 1938 August 25
Adeverinţă
Subsemnatul Protopop cercul 3 jud. Cetatea Albă, prin prezenta adeverim că preotul Cernăuţeanu Antonie, parohul bisericii din comuna Şagani, acest cerc şi judeţ, se găseşte în serviciu de preot de la 28 octombrie 1924, iar în această parohie din luna August 1933.
Protopop, Iconom Stavrofor, V. Şerban”.¹⁰⁵
Pe data de 29(9-?) decembrie 1940, preotul Anton Cernăuţeanu este arestat şi condamnat de către autorităţile sovietice, la 5 ani de închisoare. Anumite detalii, în această privinţă, găsim în cererea semnată de Tamara Cernăuţeanu (fiica lui Anton Cernăuţeanu – A.F.) şi în declaraţiile semnate de Valentina Baranovschi (mama ei, Maria, era soră cu Anton – A.F.) şi Ana Cernăuţeanu (soţia lui Vladimir Cernăuţeanu, frate cu Anton – A.F.). Să le prezentăm pe rând (documentele).
Astfel, la 21 septembrie 1942, Tamara Cernăuţeanu adresează chestorului municipiului Chişinău următorul demers:
„Domnule Chestor,
Subsemnata Cernăuţeanu Tamara eleva clasei IV a Şcoalei Normale de Învăţătoare Chişinău cu onoare vină vă ruga să binevoiţi a-mi elibera un certificat precum că tatăl meu preot Cernăuţeanu Antonie a fost arestat de Ruşi pe data de 29 luna decembrie, din Chişinău. Această dovadă îmi va servi pentru instrucţiunea mea în şcoală.
Cu profund respect, Cernăuţeanu Tamara.
Martori: Cernăuţeanu Ana, [str.] Mihai Viteazu, 11.
Baranovschi Valentina, [str.] Kaukaz, 2”.
La 23 octombrie 1942, Valentina Baranovschi declară că preotul Antonie Cernăuţeanu, venind din comuna Şagani, jud. Cetatea Albă, pentru repatriere, la Chişinău, este arestat şi deportat în Rusia (la 9 decembrie 1940 – A.F.). O asemenea declaraţie face şi Ana Cernăuţeanu. Ea spune că preotul A. Cernăuţeanu locuia în comuna Şagani, jud. Cetatea Albă. A venit, pentru repatriere, la Chişinău. La 9 decembrie 1940, este arestat şi deportat la 5 ani muncă silnică. Nu s-a mai văzut nici până azi (1942 – A.F.). Ştiu că n-a fost, încheie Ana Cernăuţeanu, niciodată pentru comunişti şi nici propagandă antireligioasă.
Şi, în cele din urmă, chestorul poliţiei municipiului Chişinău eliberează, la 3 noiembrie 1942, următorul certificat:
„Chestura poliţiei Chişinău
Nr. 17977 1942 Noiembrie 3
Certificat
Noi, Chestorul Poliţiei municipiului Chişinău. Avînd în vedere cererea înregistrată Nr. 7977/942 şi în baza lucrărilor de la dosar
Certificăm
Că preotul Cernăuţeanu Antonie, tatăl numitei Cernăuţeanu Tamara, elevă în clasa IV, Şcoala Normală Chişinău, în ziua de 29 Decembrie 1940 a fost arestat şi deportat de bolşevici, fără a se şti ceva de el până în prezent. Drept care am eliberat prezentul certificat spre a-i servi la cele necesare”.¹⁰⁶
Natalia Coreachin notează că, odată cu Anton Cernăuţeanu este arestat şi fratele său mai mic, Vladimir. Au fost deportaţi, pentru 5 ani, în localitatea Kotlas (regiunea Arhanghelsk – A.F.). Având sănătatea şubrezită, Anton Cernăuţeanu moare în 1941 (la Kotlas).
Fraţii Anton şi Vladimir Cernăuţeanu, acuzaţi de agitaţie antisovietică, au fost reabilitaţi în 1968.¹⁰⁷
Anton Cernăuţeanu a fost căsătorit cu Alexandra Doruc, născută pe data de 28 august 1905. E de presupus că Alexandra era fiica lui Ştefan Constantin Doruc (a.n. 1856), preot în satul Olişcanii-de-Jos, cercul 3, judeţul Orhei.¹⁰⁸ În 1942, Alexandra Cernăuţeanu locuia la Chişinău, str. Melestiu, 112, casa nr.1.¹⁰⁹ Anton şi Alexandra Cernăuţeanu au avut 4 copii: Tamara, Victor, Valentina şi Veronica.
Tamara. S-a născut în localitatea Bordiug, jud.Hotin, la 24 februarie 1927. În 1938, era elevă la Şcoala Normală de fete din comuna Şagani. În tot cursul primar, după cum certifică (la 25 august 1938) directoarea A. Sîrbu, Tamara Cernăuţeanu „a avut o purtare bună, demnă şi exemplară”. În toamna anului 1938, T. Cernăuţeanu îşi continuă studiile la Şcoala Normală Eparhială de fete din Chişinău. La 19 octombrie 1938, directoarea şcolii eliberează următoarea adeverinţă: „ Se adevereşte de noi, Directoarea Şcolii Normale Eparhiale de fete din Chişinău, că eleva Tamara Cernăuţeanu s-a prezentat la examenul de admitere în clasa I din sesiunea Septembrie 1938, fiind declarată reuşită cu media 7,00 (şapte)”.
În anul şcolar 1939-1940, Tamara Cernăuţeanu a urmat cursurile clasei I liceale la Institutul Social Ortodox din Galaţi. În 1940, T. Cernăuţeanu se refugiază în România. La 20 august 1941, este autorizată să se întoarcă în Basarabia. Iată ce prevedea documentul respectiv:
„Prefectura jud. Dolj
Biroul Refugiaţilor B.B.
Preşedinţia Consiliului de Miniştri
Cabinetul Civilo-militar pentru administraţia Basarabiei şi Bucovinei
Nr. 13832 din 20 luna August anul 1941
Cernăuţeaunu A. Tamara este autorizată să se întoarcă în Basarabia. Se legitimează cu carnetul de refugiată Nr. 10844.
Secretarul General al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, /ss/ Vlădicescu
Delegatul Marelui Cartier General, Maior, /ss/ Iamandi Stelian”.
La 25 august 1941, se aprobă ca T. Cernăuţeanu să fie înmatriculată la Şcoala Normală Eparhială de fete din Chişinău.
În demersul Ministerului, adresat Şcolii Normale, se spune:
„România
Ministerul Instrucţiei, Educaţiei, Cultelor şi Artelor
Direcţiunea Învăţământului Primar-Normal
Direcţiei Şcoalei Normale de fete Eparhială din Chişinău
Nr. 191 528/941
Vă facem cunoscut că Ministerul a aprobat ca eleva Cernăuţeanu A. Tamara, care a urmat două clase la liceul de fete din Craiova, să treacă la şcoala dvs., unde va trece şi corigenţa la limba franceză şi matematică. Dacă va reuşi la această corigenţă, va fi înscrisă la cursuri, cu examen medical şi al aptitudinilor artistice (muzică şi desemn)”.
La 3 septembrie 1941, Gheorghe Stănescu (era căsătorit cu Eugenia Cernăuţeanu, sora lui Anton Cernăuţeanu – A.F.), care locuia în Craiova, str. Sf. Gheorghe cel Nou, nr. 133, îi scrie directoarei Şcolii Normale:
„Mult Stimată Doamnă Directoare,
Alăturatele acte privesc pe eleva Cernăuţeanu A. Tamara, fiica preotului Anton I. Cernăuţeanu din comuna Şagani, jud. Cetatea Albă care a fost condamnat de bolşevici la 5 ani muncă silnică şi deportat în Siberia. În ziua de 25 August a.c. le-am trimis eu, din Bucureşti, recomandat expres, pentru a vi le aduce Dv., Dnei „învăţătoarea Maria Tişutin-Lobaceov, casa nr. 15 strada N 37 Valea Dicescu or. Chişinău (Maria era soră cu Anton – A.F.) acolo unde se află acum eleva susnumită”.
La 23 august 1943, Maria Dumitrescu – directoarea „Aşezământului Eparhial Regina Maria Elena”, Secţia Normală de Învăţătoare din Chişinău, certifică că „eleva Cernăuţeanu Tamara a absolvit 5 clase a acestei şcoli în sesiunea din toamna anului 1943”.¹¹⁰
Tamara Cernăuţeanu, după cum notează Natalia Coreachin, era căsătorită cu un oarecare Vîrlan. A lucrat educatoare la o grădiniţă de copii. Au locuit, până în 1993, în oraşul Piatra-Neamţ. Rămasă văduvă, în 1993, pleacă în Canada, la fiica sa Iuliana.
Victor. Nu se cunoaşte când s-a născut. A murit de tuberculoză, în 1942.
Valentina. S-a născut pe data de 17 iunie 1931, în satul Bordiug, jud. Hotin. A locuit la Piatra Neamţ. A fost educatoare la o grădiniţă de copii. A fost căsătorită de patru ori. Copii nu are.
Veronica. S-a născut pe data de 17 iulie 1934, în localitatea Şagani, jud. Cetatea Albă. Este căsătorită cu inginerul-silvicultor Filip Gheorghe. Locuiesc la Piatra Neamţ. Au doi copii: Cristin şi Crenguţa.
i) Vladimir. S-a născut pe data de 2 (4?) ianuarie 1903, în comuna Corpaci, jud. Bălţi. În 1924 a absolvit Seminarul Teologic din Chişinău.
1924, octombrie 14. Este hirotonit ca diacon la Catedrala din Bolgrad, nr. 4035.
1926, aprilie 21. Este numit administrator al prăvăliei de lumânări bisericeşti a cercului II, jud. Ismail.
1926, mai 9. Este hirotonit preot la parohia Tabacu, jud. Ismail, nr. 4292.
1930, iunie 4. Licenţiat al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, diploma facultăţii nr. 956.
1930, octombrie 17. Este transferat ca preot la Catedrala Bolgrad, nr. 7986.
1930. Este ales membru supleant în Consistoriul Spiritual Eparhial Ismail, nr. 4162.
1932, ianuarie 21. Este ales membru al Adunării Eparhiale.
1932, octombrie 12. Este ales misionar al cercului II, jud. Ismail.
1933, aprilie 6. Este ales membru supleant al Consistoriului Spiritual Eparhial Ismail, nr. 2178.
1933, septembrie 30. Este ales membru al Colegiului electoral pentru alegerea Episcopului, nr. 8805.
1934, aprilie. Este ales ca raportor al Secţiei Culturale a Consiliului Eparhial Ismail şi membru al Consistoriului Spiritual mitropolitan din Iaşi.
1934, iunie 20. Este înaintat în calitate de paroh al Catedralei Bolgrad, nr. 3305.
1935, august 17. Este transferat în aceeaşi calitate la Catedrala or. Reni, nr. 3677.
1937, noiembrie 23. Este numit ca protopop al cercului II, jud. Ismail, nr. 6337.
1938, octombrie 20. Este transferat ca preot al III-lea la Catedrala or. Tighina, nr. 4938.
1938, octombrie. Este numit ca profesor de religie suplinitor la Liceul Industrial de fete şi Liceul Comercial din Tighina.
1938, decembrie. Este numit de stăpînirea în drept în calitate de catihet la şcolile primare de băieţi şi fete din cuprinsul parohiei Catedralei Tighina.
Gratificat: nabederniţă, la 28 mai 1928, nr. 5716; scufie şi culion, la 31 decembrie 1934; cruce aurită, la 6 octombrie 1936, nr. 5612; rangul de protoiereu, la 22 februarie 1938, nr. 966. Primeşte leafă de la stat. Deţine, personal, 10 ha pământ arabil. Soţia are casă în or. Bolgrad.¹¹¹
O biografie succintă, dar cuprinzătoare, a protoiereului Vl. Cernăuţeanu, este inclusă în lucrarea „Figuri contemporane din Basarabia”. Aici se spune: „Cernăuţeanu Vladimir, Tighina, preot protoiereu, născut la 3 ianuarie 1902 (?) . Licenţiat al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Preot la Catedrala oraşului Tighina, profesor de religie, membru în Comitetul de conducere al Căminului cultural orăşenesc „Fundaţia „Principele Carol”. Fost protopop în jud. Ismail, fost paroh al Bisericii Catedralei din Bolgrad şi Reni; fost deputat eparhial al eparhiei Cetatea-Albă-Ismail, fost misionar şi membru al Consistoriului mitropolitan – Iaşi. Din iniţiativa P.C. Sale s-a renovat fundamental Biserica Catedrală din Reni, s-a înfiinţat Azilul de bătrâni din Reni, s-a organizat Societatea religioasă „Sf. Gheorghe” a tineretului din Reni, s-a construit casa parohială din Reni etc.” ¹¹²
Pe data de 23 aprilie 1937, pleacă la Domnul Nicolae Cernăuţeanu (el votase Unirea – A.F.). Averea rămasă, urma să fie împărţită între rude. Cu această ocazie, la 8 iulie 1939, preotul Vladimir Cernăuţeanu se adresează către preşedintele tribunalului Soroca:
„Domnule Preşedinte,
Subsemnatul, protoiereu Vladimir Cernăuţeanu din or. Tighina, str. L. Tolstoi 65, în numele Dlor Iosif Cernăuţeanu, Eugenia Stănescu, născută Cernăuţeanu, preot Anton Cernăuţeanu, Afanasie Pocaznoi în calitate de tutore al minorilor Eugenie şi Ilie, fiii decedatului preot Petre Cernăuţeanu şi subsemnatul, moştenitorii fratelui nostru Nicolae Cernăuţeanu, decedat la 23.IV. 1937, actul de deces № 915/937 al Primăriei or. Chişinău. Am onoarea a vă ruga cu deosebit respect să binevoiţi a dispune asupra întrării fiecăruia moştenitor în posesiunea lotului de 10 ha din terenul de 50 ha, situat pe moşia satului Prajila, jud. Soroca, după cum revine fiecărui din cei 5 moştenitori, conform actului de partaj, autentificat de notarul public Vlad. Levinschi din Chişinău, prin procesul-verbal № 758 din 31 Decembrie 1937 transcris la Tribunalul Lăpuşna şi Soroca.
Totodată cu respect, vă rog, a fixa pentru acest scop, un termen până la 1 septembrie a.c. când se vor putea aduna la nevoie toţi moştenitorii, întrucât după această dată, unii din ei fiind învăţători şi profesori, vor fi ocupaţi cu începerea anului şcolar 1939-1940.
Anexa, actul de partaj № 758/937”.
Iată ce prevedea documentul respectiv:
„Vizat spre neschimbare
Notar Public, /ss/

 

Act de partaj voluntar provizoriu

Între subsemnaţii, Iosif I. Cernăuţeanu, domiciliat Gara Rezina, jud. Orhei, Evghenia Stănescu, născută Cernăuţeanu, domiciliată în or. Craiova, str. Viilor, nr. 9, preotul Anton I. Cernăuţeanu, domiciliat în comuna Şagani, jud. Cetatea Albă, preotul Vladimir Cernăuţeanu, domiciliat în or. Reni, str. Duca, Nr. 15 şi Maria I. Tişutin-Lobaciov, născută Cernăuţeanu, domiciliată în Chişinău, Valea Dicescu, str. 37 Nr. 15, a intervenit la data de astăzi prezentul act voluntar provizoriu în următoarele:
1. În proprietatea noastră comună şi indivizibilă şi a minorilor Eugeniu şi Ilie, fiii fratelui nostru decedat preotul Petre I. Cernăuţeanu, domiciliat în comuna Secureni, jud. Hotin, se află următoarea avere imobilă şi titluri de rentă rămasă nouă ca moştenire de pe urma defunctului nostru frate Nicolae I. Cernăuţeanu, şi anume.
a) cincizeci hectare pământ arabil situat pe teritoriul comunei Prajila, jud. Soroca, care a devenit în proprietatea defunctului nostru frate, în baza titlului de proprietate eliberat de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, la data de 10 Septembrie 1926 cu nr. 87.
b) o parcelă de pământ plantată cu vie şi pomi fructiferi în suprafaţă de 1 ha 83 ari; cu o casă de locuit aflată pe această parcelă, cu cinci camere, situată în or. Chişinău, Valea Dicescu str. 37 Nr. 15, care a devenit în proprietatea defunctului nostru frate în baza actului de vânzare autentificat de Notarul Public din Chişinău A. Gafenco, la data de 7 Octombrie 1933, cu procesul-verbal nr. 455 transcris la Tribunalul jud. Lăpuşna în registrul de transcripţiuni la Nr. 4296 din 7 Octombrie 1933.
c) Titluri de rentă de consolidare 1935, de 3% în valoare nominală de 195.000 [lei].
2. Nemaidorind a rămâne în posesiunea comună şi indivizibilă asupra averilor de mai sus, noi, părţile contractante, de comun acord, am hotărît să limităm drepturile noastre succesorale aşa după cum urmează.
3. În deplină şi absolută proprietate Dlor Iosif I. Cernăuţeanu, Evghenia G. Stănescu, născută Cernăuţeanu, Preotul Anton I. Cernăuţeanu şi Preotul Vladimir I. Cernăuţeanu trec patruzeci hectare de pământ arabil situat pe teritoriul comunei Prajila, jud. Soroca, adică fiecăruia câte 10 ha, arătate în punctul I, litera „a” din prezentul act.
4. În deplină şi absolută proprietate Dnei Maria Tişutin-Lobaciov, născută Cernăuţeanu, trece averea imobilă constând din o parcelă de pământ plantată cu vie şi pomi fructiferi în suprafaţă de 1 ha 83 ari, cu o casă de locuit, aflătoare pe această parcelă, cu cinci camere, situată în or. Chişinău, Valea Dicescu str. 37 nr. 15, arătat în p. I sub litera „b”.
5. Minorilor Eugeniu şi Ilie, fiii fratelui nostru decedat – preotul Petre I. Cernăuţeanu, le rezervăm a cincea parte din pământul situat pe teritoriul comunei Prajila, jud. Soroca, arătată la p. I, litera „a” din prezentul act, adică 10 ha.
6. Titlurile de rentă de consolidare 1935 de 3% în valoarea nominală de 195.000 [lei] trec în proprietatea noastră – Iosif I. Cernăuţeanu, Evghenia Gh. Stănescu, născută Cernăuţeanu, Maria I. Tişutin-Lobaciov, născută Cernăuţeanu, şi minorilor Eugeniu şi Ilie, fiii fratelui-defunctului Preotul Petre Cernăuţeanu, în părţi egale.
7. Părţile partajante intră în stăpânirea de drept şi de fapt asupra averii partajate de la data de astăzi.
8. Noi, Iosif I. Cernăuţeanu, Evghenia Gh. Stănescu, născută Cernăuţeanu, preotul Anton I. Cernăuţeanu, preotul Vladimir I. Cernăuţeanu şi Maria I. Tişutin-Lobaciov, născută Cernăuţeanu, declarăm că rămînem mulţumiţi de modul de partajare de faţă şi care partajare este pentru noi definitivă şi irevocabilă.
9. Valoarea averii partajate este de lei 400.000.
Făcut astăzi 31 Decembrie 1937, în nouă exemplare.
ss Evghenia Gh. Stănescu
ss Maria Tişutin-Lobaciov
ss Preot Anton I. Cernăuţeanu
ss Preot Vladimir Cernăuţeanu
ss Iosif I. Cernăuţeanu.¹¹³
Pe data de 29 decembrie 1940, preotul Vladimir Cernăuţeanu este arestat şi condamnat, de către autorităţile sovietice, la 5 ani de închisoare. Este arestat odată cu fratele său, Anton (vezi mai sus – A.F.). A murit, după notiţele dnei N. Coreachin, în 1941 (1945 ?).
La 8 aprilie 1943, soţia lui Vladimir Cernăuţeanu se adresează către Pavel Grosu – protoiereul municipiului Chişinău:
„Prea Cucernice Părinte Protoiereu,
Subsemnata, Ana Cernăuţeanu, domiciliată în or, Chişinău, str. Mihai Viteazu Nr. 11, soţia deportatului Preot Vladimir Cernăuţeanu din or. Tighina, avînd 2 copii, mă găsesc într-o situaţie precară materială, având o pensie de 3.000 lei (trei mii lei). Aceasta cu atât mai mult se resimte acum în preajma Sfintelor Sărbători şi de aceea respectuos Vă rog să binevoiţi a găsi calea spre a mi se acorda un ajutor material cât de simţitor, copiii având nevoie de încălţăminte şi haine, ca să nu vorbesc de mine”.
În aceeaşi zi (8 aprilie – A.F.), protoiereul Pavel Grosu informează stăpânirea eparhială. Documentul respectiv este întitulat „Informaţiuni” şi are următorul conţinut: „Situaţia materială a familiei colegului nostru, deportat, este mai mult decât tristă. Realitatea este mai strigătoare decît rândurile reci şi goale ale unei cereri de ajutor, cereri pe care nu toate fiinţele au curaj sau îndrăzneala a o face. Aceasta mai cu seamă când ştii că ai fost şi tu odată om. Apoi adeseori o tragedie nici nu poate fi redată într-o cerere, fie că-i prea mare, fie că nu-ţi îngăduie creşterea şi ruşinea a scrie totul în haina tragică a realităţii. Familia o duce prea greu şi este mare nevoie de a i se veni în ajutor. Protoieria nedispunând de aşa ceva, de fonduri speciale, susţine în toate cererea şi roagă stăpânirea Eparhială a-i veni într-un ajutor cu o sumă cât de simţitoare”.
Sumă „simţitoare”, primită drept ajutor, a fost de 5000 de lei. A fost dată din fondurile eparhiale.¹¹⁴
Preotul Vladimir Cernăuţeanu a fost căsătorit cu Ana, născută în luna februarie 1903. Era fiica lui Ion Constantin Nuţă, preot în localitatea Tabac, cercul II, judeţul Ismail. Ion Nuţă, născut în 1875, a absolvit Seminarul Teologic. A fost hirotonit preot în 1897. În parohia Tabac a venit în 1903.¹¹⁵ Vladimir şi Ana Cernăuţeanu au avut 2 copii: Constantin, născut la 25 octombrie 1925 şi Elena, născută şa 16 mai 1927. Ambii urmau, în 1938, cursurile la şcolile secundare din Tighina.¹¹⁶ În 1943, după cum notează N. Coreachin, Ana Cernăuţean şi cei doi copii pleacă în România. Constantin locuia la Bucureşti. Era inginer. Avea o fiică, Simona. Elena Hribernea (?) (numele soţului – A.F.), rămasă văduvă, locuia la Craiova. Locuia cu mama. Copii n-a avut.
6. Alexandra (1854-1923). Era căsătorită cu Vasile a lui Timofei Ostapov (a.n. 1855), preot în satul Colicouţi, cercul 5, jud. Hotin. Absolvent al Seminarului Teologic. La biserica din Colicouţi slujeşte din anul 1876.¹¹⁷ Vasile şi Alexandra Ostapov au avut 6 copii: Ion, Andrei, Vasile, Timofei, Ana şi Maria.
Ion (a.n. 1881). Preot în satul Romancouţi, cercul 3, jud. Hotin. Absolvent al Seminarului Teologic. În 1903 a fost hirotonit preot. Din 1913 slujeşte la biserica din Romancouţi.¹¹⁸ Era căsătorit, după cum notează N. Coreachin, cu Varvara Onufrievici. Au avut o fiică, Lidia, căsătorită cu o persoană ce purta numele Holdievici. Este mama Nonei Mihailovna (?). Cu un Holdievici, şi tot Mihail, era căsătorită Nadejda – fiica Ecaterinei Lunga. Aşa notează dna N. Coreachin. Să fie oare vorba de o confuzie?! (A.F.).
Andrei (a.n. 1883). Preot în satul Chişlo-Zamjievo, cercul 4, jud. Hotin. Absolvent al Seminarului Teologic. A fost hirotonisit preot în 1903. Din 1909 slujeşte la biserica din Chişlo-Zamjievo.¹¹⁹
Vasile (a.n. 1885). A fost profesor în oraşul Bacu.
Timofei (a.n. 1887). Preot în satul Macarovca, cercul 1, jud. Soroca. Absolvent al seminarului Teologic. În serviciu de la 1917 pe loc.¹²⁰ A slujit, după cum notează N. Coreachin, şi în satul Frasin. A decedat în anul 1970. A avut 2 copii: Eugeniu. A decedat în România. N-a avut copii; Ludmila, căsătorită cu o persoană ce purta numele de Gheorghiu. N-au avut copii.
Ana (a.n. 1888). Era căsătorită cu Zinovie a lui Gheorghe Grimalschi (a.n. 1886), preot în satul Zelenoe, cercul 4, jud. Hotin. Absolvent al Seminarului Teologic. Începând cu anul 1908, slujeşte în biserica din Zelenoe.121 În 1944 (?), după cum scrie N. Coreachin, s-au refugiat în România. A locuit în Craiova. Copiii: Tatiana (numele soţului – Cantemir). Locuiau în or. Iaşi; Eugeniu, avocat. Locuia în Iaşi (?); Claudia, locuia în Craiova.
Maria (a.n. 1890). Era căsătorită cu Ioan Barbăroşă (a.n. 1885), paroh preot în satul Colicouţi, cercul 5, jud. Hotin. Absolvent al Seminarului Teologic. În serviciu de la 1919 pe loc.¹²² S-au refugiat, conform notiţelor Nataliei Coreachin, în România.
7. Ana (a.n. 1858). Era căsătorită cu Teodor a lui Constantin Trofimov (a.n. 1858), preot în satul Grimăncăuţi, cercul 3, jud. Hotin. În 1883 a fost hirotonisit preot. La biserica din Grimăncăuţi slujeşte din anul 1885.¹²³
V. Teodor a lui Vasile Cernăuţenu (a.n. 1820)
Nu dispunem de informaţii privitoare la viaţa lui.

 

În loc de încheiere

Drept consecinţă a investigaţiilor efectuate pe parcursul mai multor luni, putem afirma următoarele:
1. Reprezentanţii neamului Cernăuţeanu au făcut parte din anumite categorii privilegiate. Însă cei mai mulţi au fost preoţi.
2. Neamul Cernăuţeanu este atestat documentar pe timpul domniei lui Ioan Vodă cel Viteaz (1572-1574). Este vorba de Ieremia Cernăuţeanul, care a deţinut diverse dregătorii: postelnic, hatman, portar de Suceava, pârcălab de Hotin, staroste de Cernăuţi.
3. În secolele XVI-XVIII, neamul Cernăuţeanu locuia în unele sate din ţin. Suceava, Cernăuţi şi Hotin. După 1812, Cernăuţenii se răspândesc într-un şir de localităţi din Basarabia. Deci, putem afirma că neamul Cernăuţeanu a locuit, pe parcursul secolelor, „de la munte până la mare”.
4. În Basarabia au existat 3 ramuri ale neamului Cernăuţeanu: ramura de la Bogzeşti (pretind că sunt nobili şi se trag de la un protopop, supranumit şi bulucbaşă); ramura de la Frumuşica (făceau parte din categoria ţăranilor) şi ramura de la Colicouţi (făceau parte din tagma bisericească). Nu cunoaştem dacă ramurile respective porneau din aceeaşi tulpină.
5. La baza ramurii de la Colicouţi se găseşte preotul Iacob Cernăuţeanu (născut circa 1735). Fiul său, Vasile (a.n. 1765) – preot la Colicouţi, a avut 5 feciori: Iacob, n. 1801; Cozma, n. 1808; Ion, n. 1813; Alexandru, n. 1815 şi Teodor , n. 1820. Cele mai bogate şi variate informaţii s-au păstrat cu referinţă la dascălul Iacob (străbunul dlui Victor Cernăuţeanu)şi preotul Alexandru (străbunul dnei Natalia Coreachin). Ambii slujeau în biserica din Colicouţi,
6. Dascălul Iacob Cernăuţeanu a avut 8 copii: Elisaveta, n. 1826; Ion, n. 1828 (preot la Prepeliţa); Alexandra, n. 1829; Alexandru, n. 1830; Vasile, n. 1833 (diacon la Terebna); Maria, n. 1834; Anastasia, n. 1836 şi Simion, n. 1841 (preot în mai multe localităţi).
7. Preotul Alexandru Cernăuţeanu a avut 7 copii: Anton, n. 1842 (preot); Mina, n. 1843 (preot). Fiul său, Alexandru (a.n. 1882), a fost preot în or. Arzamas şi Nijnii-Novgorod. A fost împuşcat, în 1937, de către autorităţile sovietice. Alt fiu, Serghei (a.n. 1891), în anii ’30 ai secolului al XX-lea, a fost primar de Tighina şi prefect al jud. Tighina; Maria, n. 1846; Ecaterina, n. 1849; Ion, n. 1852, preot. Fiul său, Nicolae (a.n. 1891), a votat Unirea. Alţi 2 fii, preoţii Anton (a.n. 1900) şi Vladimir (a.n. 1903), au fost represaţi (în 1940) de către autorităţile sovietice; Alexandra, n. 1854; Ana, n. 1858.
8. În prezent, urmaşii neamului Cernăuţeanu locuiesc în România (or. Bucureşti, Craiova, Piatra-Neamţ etc.) şi în Canada.
Aşadar, neamul Cernăuţeanu este un vechi şi destoinic neam de militari şi cărturari. O mare parte din reprezentanţii acestui neam aveau studii teologice. În aşa fel, secole de-a rândul, ei au menţinut vie flacăra credinţei. Cernăuţenii de azi, fac pe deplin cinste neamului din care îşi trag rădăcinile.

Alexandru FURTUNĂ, Victor CERNĂUŢEANU
Chişinău, 2014

 

Referinţe bibliografice

1. M. Păcuraru, Istoria bisericii ortodoxe române. Chişinău, 1993, p. 166, 167, 168, 169, 247, 248, 317.

2. N. Popovschi, Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea. Chişinău, 1931, p. 11-13, 147, 158, 255. Vezi şi: Şt. Plugaru, T. Candu, Episcopia Huşilor şi Basarabia (1598-1949) (Istorie şi documente). Iaşi, 2009.

3. C. Cihodaru. Inadvertenţe privind cercetarea domniei lui Ioan Vodă cel Viteaz în Moldova (1572-1574), în Cercetări istorice (serie nouă). VII. Iaşi, 1976, p. 113-122. Vezi şi: V. Pîslariuc, Raporturile politice dintre marea boierime şi domnie în Ţara Moldovei în secolul al XVI-lea. Chişinău, 2005, p. 184, 189, 213, 266; Descrierea resbelului ce a purtatu Iuon, domnulu Moldaviei, cu Selimu imperatulu turciloru, la începutu cu mare succesu, er în urma, trădatu de Ieremia Cenăuţianulu, Moldovianu, fu omoritu de turci în contra credinţei date şi întărite prin juramentu. De Leonardu Goreciu, nobile polonu, în Tezauru de monumente istorice pentru România… de A. Papiu Ilarianu. Tomul III. Bucureşti, 1864, p. 232, 236-245.

4. T. Balan. Documente bucovinene. Vol. III. Cernăuţi, 1937, p. 66.

5. V. Tomuleţ, Basarabia în epoca modernă (1812-1918) (Instituţii, regulamente, termeni). Volumul 3. Chişinău, 2012, p. 7.

6. Moldova în epoca feudalismului. Volumul VII. Partea I. Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774. Alcătuirea, cuvântul introductiv şi comentariile de P.G. Dmitriev. Chişinău, 1975, p. 129.

7. D. Ţopa, Românismul în regiunea dintre Prut şi Nistru din fosta Bucovină. Bucureşti, 1928, p. 21, 24.

8. C. Ungureanu, Bucovina în perioada stăpînirii austriece (1774-1918) aspecte etnodemografice şi confesionale. Chişinău, 2003, p. 44-45.

9. D. Ţopa, op. cit., p. 110, 141.

10. Moldova în epoca feudalismului. Vol. VII. Partea II, p. 119.

11. Arhiva Naţională a Republicii Moldova. Fond 6, inventar 3, dosar 695, f. 1,1^V, 9,9^V; F. 88, inv. 1, d. 366, f. 177, 177 ^V, 179, 180, 184, 184 ^V, 185, 185 ^V, 192-194 ^V; F.88, inv.1, d. 1422, f. 27; F 88, inv1, d. 2 111, f. 30 ^V.

12. N. Stoicescu, Curteni şi slujitori. Bucureşti, 1968, p. 272-274, 195. Vezi şi: p. 217-225.

13. ANRM, F.1800, inv.1, d.106, f 2-18 ^V.

14. Cartea memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist. Vol. II. Chişinău, 2001, p. 307; Localităţile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Vol. 6. Chişinău, 2006, p.372-373.

15.  ANRM, F.208, inv.11, d.92, f. 41,42 ^V, 43. Document transliterat de dr. T. Candu.

16. Ibidem, d. 93, f. 407 ^V. Document transliterat de dr. T. Candu.

17.  Ibidem, d. 92, f. 42 ^V, 43, 43 ^V; d. 93, f. 406 ^V, 407. Vezi şi: F. 134, inv. 2, d. 100/3, f. 324 ^V – 325; F. 205, inv. 1, d. 2979, f. 54, 54 ^V, 56, 56 ^V, 66, 66 ^V, 67, 67 ^V; F. 208, inv. 11, d. 95, f. 79 ^V.

18. Ibidem. F. 208, inv. 16, d. 27, f. 26, 27 ^V, 29 ^V.

19. Ibidem. F. 208, inv. 15, d. 52, f. 76 ^V, 77.

20. Ibidem. F. 208, inv. 15, d. 52, f. 137 ^V, 138.

21. Ibidem. F. 208, inv. 16, d. 86, f. 56, 57 ^V, 59 ^V.  Vezi şi: П.А. Лотоцкий, Список и краткие биографии окончивших полный курс Кишиневской Духовной Семинарии за сто лет её существования (1813-1913). Кишинев 1913, стр. 66.

22. A.N.R.M., F. 136, inv. 3, d. 1079, f. 13, 24, 26.

23. Ibidem. F. 211, inv.6, d. 115, f. 226 ^V– 227.

24. Ibidem. F. 211, inv.19, d. 99, f. 47 ^V– 48.

25. Ibidem. F. 1456, inv.1, d. 24, f. 2.

26. Ibidem. F. 211, inv. 1, d. 402, f. 237 ^V – 238.

27. Ibidem. F. 1456, inv. 1, d. 24, f. 1,9.

28. Ibidem. F. 208, inv. 11, d. 31, f. 149, 151^V–152 ^V.  Vezi şi: F. 208, inv. 6, d. 549,       f. 1^V; F. 134, inv. 2, d. 100/3, f. 324 ^V– 325.

29. Ibidem. F. 208, inv. 5, d. 2411, f. 1, 1^V, 2 ^V.

30. Ibidem. F. 208, inv. 16, d. 123, f. 17^V–19 ^V; d. 156, f. 13^V–14 ^V; F. 316, inv. 5, d. 859, f. 1, 1^V; F. 208, inv. 5, d. 2262, f. 1-25 ^V;  d. 2458, f. 1-5; N. Popovschi, Istoria bisericii în Basarabia în veacul al XIX-lea subt ruşi. Chişinău, 1931, în Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti din Chişinău. Vol. XXI. Chişinău, 1931, p. 330, 335; Труды Бессарабского Церковного Историко-археологического общества. 3 выпуск. Кишинев, 1910, стр. 59.

31. N. Popovschi, op. cit., p. 420, 422.

32. Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1893, nr. 11, p. 401-403; 1896, nr. 13, p. 394-398; 1908, nr. 12, p. 455-456.

33. ANRM, F. 9, inv. 1, d. 2898, f. 13, 16^V.

34. Отчеты, доклады, сметы, раскладки Сорокской уездной земской управы и постановления XLIII очередного уездного земского собрания созыва 1911 г. Сорока, 1912, стр. 100.

35. Иллюстрированный  адрес – календарь Бессарабской губернии на 1913 г. Кишинев, 1912, стр. 159,169.

36.  Иллюстрированный  адрес – календарь Бессарабской губернии на 1914 г. Кишинев, 1913, стр. 264.

37. ANRM, F. 208, inv. 3, d. 5372, f. 1-6.

38. Luminătorul. Revista bisericii din Basarabia. 1920, nr.9, p. 11.

38 a. Gh. Lupaşcu, Fapte văzute, auzite şi trăite, în Strategia civică, Anul I, nr. 2, 2000, p. 37.

39. Episcopia Hotinului. Anuar. Chişinău, 1930, p. 141.

40.  ANRM. F. 679, inv. 5, d. 5810, f. 1-3^V.

41. Ibidem. F. 1862, inv. 9, d. 266, f. 104^V -105.

42. Ibidem. F. 1862, inv. 9, d. 603, f. 12^V -13.

43. Ibidem. F. 120, inv. 1, d. 310, f. 71.

44. Cartea memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist. Vol. IV. Chişinău, 2005, p.54.

45. ANRM. F. 208, inv. 11, d. 95, f. 79^V.

46. Ibidem. F. 208, inv. 5, d. 1047, f. 3^V.

47. Ibidem. F. 208, inv. 12, d. 85, f. 98^V.

48. Ibidem. F. 208, inv. 5, d. 2722, f. 1,2.

49.  Ibidem. F. 205, inv. 1, d. 4299, f. 16.

50.  Ibidem. F. 208, inv. 12, d. 34, f. 30^V – 31; inv. 16, d. 41, f. 116 ^V, 117; d. 63, f. 65 ^V, 66.

51. Справочная книга Кишиневской Eпархии на 1915 год Кишинев, 1915, стр. 82.

52. ANRM. F. 134, inv. 2, d. 101, f. 126^V–127.

53. Ibidem. F. 208, inv. 11, d. 92, f. 43^V, 44.  Document transliterat de dr. T. Candu; F. 134, inv. 2, d. 100/3, f. 324^V.

54. Ibidem. F. 208, inv. 11, d. 93, f. 406^V, 407.  Document transliterat de dr. T. Candu.

55. Ibidem. d. 95, f. 78^V.

56. Ibidem. d. 101,f. 38^V. Vezi şi: F. 208, inv. 2, d. 3367, f. 42 ^V. 

57. Ibidem. F. 208, inv. 11, d. 95, f. 78^V.  Vezi şi: d. 94, f. 138 ^V.

58. П.А. Лотоцкий, op.cit., p. 42.

59. ANRM. F. 208, inv. 5, d. 845, f. 7; inv. 4, d. 1705, f. 7,8^V;  Сметы и раскладки губернских и уездных земских сборов Бессарабской губернии на 1883 г. (locul şi anul editării  nu este indicat – A.F.), p. 294-295.

60. ANRM. F. 39, inv. 2, d. 2779, f. 1,1^V.

61.Ibidem. F. 208, inv. 2, d. 3367, f. 32 –34^V; inv. 11, d. 101, f. 30 ^V; P.A. Lotoţki, op.cit., p. 40. Vezi şi: F. 208, inv. 5, d. 1103, f. 3-3 ^V.

62. И.Н. Халиппа, Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии. Том. II. Кишинев, 1902, стр. 118; Бессарабия. Алманах. 1903. Москва, 1903, стр.495; Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1904, nr. 20, стр. 31-32; ANRM. F 6, inv. 4, d. 1039, f. 67, 67^V; F. 208, inv. 4, d. 3515, f.1; inv. 5, d. 4275, f.1.

63. Справочная  книга…, p. 272.

64.  ANRM. F. 208, inv. 12, d. 172, f. 182 ^V, 183, 183 ^V; d. 131, f. 154 ^V, 155 ^V; Справочная  книга…, p. 175; Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului. Chişinău, 1922, p. 151; P.A. Lotoţki, op.cit, p.94.

65. ANRM. F. 1135, inv. 3, d. 205, f. 404 ^V, 405 ^V; d. 200, f. 159 ^V – 160.

66. Ibidem. F. 1135, inv. 1, d. 37, f. 3, 5, 6, 6 ^V, 9, 13 – 13 ^V.

67. Ibidem. F. 1135, inv. 3, d. 205, f. 403, 404^V, 405, 405^V; 623.

68. Ibidem. F. 208, inv. 12, d. 131, f. 155 ^V; d. 172, f. 183 ^V; F. 1135, inv. 3, d. 200, f. 159 ^V -160; d. 205, f. 405.

69. Ibidem. F. 679, inv. 1, d. 6928/1, f. 120.

70. Ibidem. F. 1135, inv. 2, d. 2952, f. 21.

71. Ibidem. F. 3046, inv. 1, d. 1, f. 32.

72. Ibidem. d. 26, f. 27 ^V. Vezi şi: d.29, f. 28.

73. Ibidem. F. 3046, inv. 2, d. 1, f. 16.

74. Ibidem. F. 1862, inv. 9, d. 603, f. 6 ^V -7.

75. Ibidem. F. 1354, inv. 2, d. 76, f. 37.

76. Я.Ф., Памяти в Боз почившего Н.М. Черноуцана, în Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1906, nr. 36, p. 1116-1169; Труды Бессарабского Церковного историко-археологического общества. Выпуск IX. Кишинев 1914, стр. 175; P.A. Lotoţki, op.cit., p. 109; Бессарабия. Алманах.  Под ред. Крушевана. Москва,1903, стр. 501.

77.  Труды Бессарабского Церковного историко-археологического общества. Выпуск IX, стр.180; P.A. Lotoţki, op.cit., p. 127.

78. http://rosgenea.ru/?alf=248 sercheatal=%D7%E5%FO%ED%EE%…

79. http://www.vse-adresa.org/book-of-memory/bukva-23/name-15/sur…

80. http://www.fond.ru/book1/1-08.htm=t81; http:www.ateizm.ru/st5.php

81. http://nekropole.info/ru/Aleksandr-Chernoucan=person

82. http://www.vse-adresa.org/book-of-memory/bukva-23/name-15/sur…

83. Труды Бессарабского Церковного историко-археологического общества. Выпуск IX, стр.243, 244.

84. Figuri contemporane din Basarabia. Chişinău, 1939, p.29.

85. ANRM. F. 1862, inv. 9, d. 216, f. 61.

86. Ibidem. F. 1354, inv. 1, d. 602, f. 1.

87. Ibidem. F. 112, inv. 1, d. 215, f. 17, 18, 20, 23, 78, 144; d. 449, f. 2. Vezi şi: P. Moraru, Alegerile locale din Tighina, din anul 1933, în Revista de Istorie a Moldovei, 2013, nr. 4, p. 37.

88. Ibidem. F. 1354, inv. 1, d. 602, f. 7.

89. Iu. Colesnic, Apostolul Unirii. Chişinău, 2006, p. 27, 76, 78.

90. I. Constantin, I. Negrei, P. Halippa, Apostol al Basarabiei: Studii. Documente. Materiale. Chişinău, 2013, p. 367, 375, 376, 406.

91. ANRM. F. 208, inv. 12, d. 105, f. 178 ^V, 179, 179 ^V; inv. 11, d. 31, f. 83, 84 ^V, 85.

92. Ibidem. F. 208, inv. 5, d. 3885, f. 2 ^V. Справочная  книга…, p. 64.

93. ANRM. F. 208, inv. 32, d. 5102, f. 2, 5, 6.

94. Ibidem. F. 208, inv. 12, d. 105, f. 179 ^V; inv. 11, d. 31, f. 84 ^V -85.

95. Ibidem. F. 1406, inv. 1, d. 1387, f. 2.

96. Ibidem. F. 1862, inv. 9, d. 238, f. 168^V.

97. P.A. Lotoţki, op.cit., p. 160.

98. Iu. Colesnic, Sfatul Ţării. Enciclopedie. Chişinău, 1998. Vezi şi: ANRM. F 727, inv. 2, d. 37, f. 123.

99. V. Popovschi, Biroul de organizare a Sfatului Ţării (27 octombrie – 21 noiembrie 1917). Studiu şi documente. Chişinău, 2013, p. 25, 61, 141.

100. N. Roşca, Basarabia şi ministrul întregitor Daniel Ciugureanu. Chişinău, 2010, p. 231, 239.

101. Gh. Andronachi, Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al Unirii. Chişinău, 1933, p. 221.

102. N. Roşca, op.cit., p. 130.

103. Gh. Andronachi, op.cit., p. 172-173.

104. Anuarul Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail. 1923-1936, p. 43.

105. ANRM. F. 1862, inv. 13, d. 653, f. 12.

106. Ibidem. F. 679, inv. 1, d. 6926, f. 639, 640, 641, 646.

107. Cartea memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist. Vol. I. Chişinău, 1999, p. 5; A. Guţuleac, Noi mucenici şi mărturisitori pentru Hristos în primul an de ocupaţie sovietică a Basarabiei, în Luminătorul, 2011, nr. 5, p. 61.

108. Справочная  книга…, p. 182.

109. ANRM. F. 679, inv. 1, d. 6926, f. 535.

110. Ibidem. F. 1862, inv. 13, d. 653, f. 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 11, 14.

111. Ibidem. F. 1135, inv. 3, d. 207, f. 20^V, 21^V, 23^V. Vezi şi: Anuarul Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail. 1923-1936, p. 10-11.

112. Figuri contemporane din Basarabia. Chişinău, 1939, p. 29.

113. ANRM. F. 1406, inv. 1, d. 1387, f. 1-2^V.

114. Ibidem. F. 1135, inv. 2, d. 1429, f.8-10.

115. Справочная  книга…, p. 104.

116. ANRM. F. 1135, inv. 3, d. 207, f. 21.

117. Справочная  книга…, p. 274.

118.  Ibidem, p.258.

119. Ibidem, p.262.

120. Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului (Basarabia). Chişinău 1922, p. 176.

121. Справочная  книга…, p. 262.

122. Anuarul…, p. 124.

123. Справочная  книга…, p. 255.

 

GLOSAR

bederniţă. Piesă din veşmintele arhiereului, în formă de romb şi având brodată pe ea cu fir scena Învierii sau o cruce, care se leagă cu un şnur după gât şi care atârnă la nivelul genunchiului drept, simbolizând sabia spirituală cu care trebuie înarmat arhiereul; se acordă preoţilor pentru merite deosebite, o dată cu rangul onorific de iconom stavrofor [Var.: nabeder s.n., nabederniţă s.f.], – Din sl. nabederniţa (Ion M. Stoian, Dicţionar religios. Termeni religioşi, credinţe populare şi nume proprii. Bucureşti, 1994, p. 38).
camilafcă. Potcap acoperit cu un văl, de obicei negru, pe care prelaţii şi călugării ortodocşi îl poartă pe cap în anumite împrejurări (Ibidem, p. 47).
cântăreţ. Persoană care execută cântările şi citirile în serviciile religioase (Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a II-a. Bucureşti, 1998, p. 155).
culion. (Înv.). Potcap mic, rotund, de catifea, fără boruri (Ibidem, p. 247).
dascăl. Cântăreţ de biserică; diac, psalt, cantor (Ibidem, p. 260).
diacon. Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoţeşti (Ibidem, p. 229).
econom. (În trecut). Persoană însărcinată cu administrarea unei instituţii, a averii cuiva etc.; administrator (Ibidem, p. 329).
protopop. Preot care îndeplineşte funcţia de inspector al bisericilor şi al preoţilor dintr-un teritoriu determinat; protoiereu, protoprezbitor (Ibidem, p. 863).
stavrofor. Preot sau arhimandrit (în Biserica ortodoxă) care poartă, ca distincţie ecleziastică, o cruce (de aur) pe piept (Ibidem, p. 1016).